27 august, 2012

Parlamentul s-a întrunit luni în ședință extraordinară, și a luat act de decizia Curții Constituționale a României privind invalidarea referendumului – una dintre ultimele formalități constituționale pentru reîntoarcerea în funcție a președintelui suspendat Traian Băsescu.

Ședința nu a fost lipsită de emoții, ea fiind amânată în două rânduri ”pentru consultări”. Parlamentarii PSD și PNL deciseseră în primul moment să o boicoteze, astfel încât să nu fie realizat cvorumul, iar revenirea lui Traian Băsescu în funcția de șef al statului să fie amânată.

Tensiunea începuse să crească încă din ziua precedentă, când liberalul Ioan Ghișe anunțase că a depus la parlament o moțiune potrivit căreia legislativul ar fi urmat să constate că, în ciuda deciziei CCR, Traian Băsescu a fost demis de către popor. Astfel încât, la începutul ședinței, parlamentarii liberali și cei social democrați nu au intrat în plen. La rândul său, Ion iliescu a declarat că parlamentul trebuie să ia o decizie ”care să corecteze decizia Curții Constituționale”.
Situația a fost cu atât mai încordată cu cât liderii USL nu se aflau în țară: Victor Ponta se află în Africa de Sud la reuniunea Internaționalei Socialiste, iar Crin Antonescu plecase în Italia în vacanță cu câteva ore înainte de ședință, după ce-și eliberase din funcție consilierii pe care-i numise în urmă cu câteva săptămâni.


De altfel, chiar și după întrunirea cvorumului și începerea ședinței, Călin Popescu Tăriceanu a părăsit plenul, anunțând că a făcut-o în semn de protest față de decizia CCR.

Surse politice susțin că amânarea cu aproape 2 ore a ședinței ar fi fost folosită pentru discuții și negocieri între PDL și USL pentru persoana care să ocupe funcția de Avocat al Poporului. După demiterea intempestivă a lui Gheorghe Iancu, susținut de PDL, la începutul crizei politice, a fost numit interimar Valer Dorneanu (fost deputat PSD, președinte al Camerei Deputaților în perioada 2000-2004). faptul a stârnit reacții la Comisia uropeană, iar unul din cele 11 puncte din celebra ”Listă a lui Barroso” către Victor Ponta prevede ajungerea la un consens cu privire la persoana care va ocupa această funcție.

După ce parlamentul a luat act de decizia Curții Constituționale, următorul pas este publicarea în Monitorul Oficial.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: