9 decembrie, 2019

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit luni pentru prima dată, la Paris, la o reuniune în cadrul căreia se încearcă oprirea războiului, care durează de 5 ani, între armata ucraineană și separatiștii susținuți de Rusia.

Cei doi președinți s-au așezat la masa negocierilor din Palatul prezidențial din Paris, iar împreună cu președintele Franței și cancelarul Germaniei se discută resuscitarea acordului de pace din 2015 privind estul Ucrainei.


Associated Press scrie că un rezultat semnificativ al acestor negocieri este puțin probabil, mai ales în condițiile în care grupuri masive de protestatari din Kiev pun presiune pe președintele Zelenskiy să nu cedeze în fața lui Vladimir Putin.

Pentru AP, simplul fapt că Putin și Zelenskiy s-au întâlnit este un pas important după lunga perioadă de război. Cei doi lideri sunt așteptați să aibă și o întâlnire privată separată.

Mizele reuniunii sunt foarte ridicate, în special pentru Volodimir Zelenskiy, care înainte de alegeri a promis că va pune capăt acestui război.

Acordul de pace de la Minsk a redus intensitatea confruntărilor, dar luptele între soldații ucraineni și separatiștii proruși au continuat în permanență.


SUA sunt un important aliat al Ucrainei, atât politic dar și militar. SUA nu fac parte din formatul de negociere pe Ucraina (formatul supranumit Normandia), dar sprijinul acordat acestui stat au întărit poziția de negociere a Kievului.

Semnificativ: în ziua în care la Paris se întâlneau liderii Ucrainei, Rusiei, Germaniei și Franței, la Washington se întâlnesc secretarul de stat Mike Pompeo și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în agenda oficială anunțată regăsindu-se problema Ucrainei.

Reuniunea de la Paris a fost organizată în condițiile dictate de Rusia, fapt care sporește la Kiev suspiciunea că președintele Zelenskiy poate ceda în fața presiunilor Rusiei.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, pledează în ultima perioadă pentru ”normalizarea” relațiilor cu Rusia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: