9 ianuarie, 2017

ghitaParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a demontat luni una dintre afirmațiile grave făcute de Sebastian Ghiță în înregistrările difuzate de România Tv după fuga fostului deputat.

E vorba de cazul aducerii din Indonezia a lui Nicolae Popa, pion principal în prăbușirea FNI și inculpat important în două dintre procesele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Popa a fugit din țară în 2000, a fost arestat în decembrie 2009 la Jakarta și extrădat în România pe 21 aprilie 2011.

Într-una dintre înregistrările făcute publice la România TV, fostul deputat a susținut că Nicolae Popa a fost adus în țară cu un avion privat a cărui cursă a fost plătită de Asesoft, care era patronată de el.


Sebastian Ghiță susține că a decontat 200.000 de euro pentru aducerea lui Popa, fiindcă așa i-ar fi cerut Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Codruța Kovesi și-a dorit arestarea lui Vîntu „pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem”, afirma  Sebastian Ghiță.

Luni, șefa DNA a explicat însă că Direcția Anticorupție nu se ocupă de extrădări, iar Parchetul General a transmis ulterior un comunicat în care se afirmă că banii au fost plătiți de Poliția Română, instituția care l-a adus pe Nicolae Popa, conform procedurilor din domeniu.

„În urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție”, spun procurorii PICCJ.

Verificarea s-a făcut în dosarul deschis la Parchetul General pentru verificarea acuzațiilor lui Sebastian Ghiță privind imixtiuni ale serviciilor secrete și ale politicului în justiție.


Augustin Lazăr a promis, tot luni, că pe măsură ce se derulează ancheta și mai apar informații ce pot fi făcute publice (care nu afectează investigația), ele vor fi comunicate imediat presei.

În ultimele zile au existat și alte declarațiile oficiale prin care s-au demontat acuzațiile grave aduse de Sebastian Ghiță, un dispărut care este trimis în judecată în două dosare în anchetat în alte două cazuri.

În weekend, Asociația Magistraților din România (AMR) a explicat într-un comunicat că acele acuzații referitoare la schimbarea magistraților conform unor interese politice conțin cel puțin unele inadvertențe, “conţin şi inadvertenţe, dat fiind că, atât potrivit vechiului, cât şi noului Regulament, repartizarea aleatorie a unui dosar nu poate fi făcută decât o dată (excepţiile fiind chiar excepţii, limitativ prevăzute), pentru schimbarea componenţei completului sau pentru soarta dosarelor la desfiinţarea completului existând reguli clare”. Verificarea se poate face cu un informatician, cu evidenţele instanţei, cu actele din dosar şi cu Regulamentul, mai spune AMR.

O altă „dezvăluire șoc”, înregistrarea audio în care România Tv spunea că apare procurorul anticorupție Mircea Negulescu, a fost demontată de Laura Codruța Kovesi, care a declarat luni că niciunul dintre interlocutorii respectivi nu este procuror DNA și s-a depus deja o sesizare la CSM pentru a se corecta dezinformarea.

“Am primit zilele trecute un fişier audio în care se afla o discuţie între doi procurori de la DNA, dintre care unul este celebrul Negulescu şi un alt coleg al dânsului. Există acum, la nivelul DNA, o acţiune menită să îi facă dosare lui Liviu Dragnea pentru a-l presa, a-l şantaja să renunţe la funcţia de premier”, afirma Sebastian Ghiţă la postul pe care îl controlează, România TV.

Fostul deputat, acum un fugar pentru care DNA cere urmărirea prin Europol, este acuzat în patru dosare, pentru mai multe infracțiuni: de la conducere fără permis, până la sprijinire de grup infracţional organizat, dare de mită, evaziune fiscală, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu, folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, șantaj, cumpărare de influenţă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: