La obiect

Situația financiară la care se așteaptă economiștii și bancherii pe final de an

Amploarea dezechilibrării indicatorilor critici ai economiei pe 2019 creşte cu siguranţă, iar incertitudinea contextului politic îi îndeamnă la prudență pe economiști, pentru că sporeşte dificultatea… Mai mult

31.10.2019

La obiect

România, alături de Germania: în topul UE al orașelor cu cei mai puțini tineri

Potrivit Eurostat, aproape două treimi dintre orașele europene cu cei mai puțini tineri se află în România și Germania. Indicatorul utilizat este rata de dependență… Mai mult

30.10.2019

Chestiunea

Viitorul forței de muncă: Durata de muncă așteptată în România – sub nivelul din anul 2000

Durata de muncă în România s-a redus cu doi ani și jumătate în perioada 2000 – 2018, potrivit datelor publicate de Eurostat. Mai mult, raportul… Mai mult

30.10.2019

La obiect

Câte ore muncesc profesorii din UE și din România: Noile măsuri din educație și compensațiile pentru profesori

Profesorii cu o vechime de cel puțin 30 de ani ar putea primi la pensionare șase salarii medii brute, adică aproape 30.000 de lei, conform… Mai mult

28.10.2019

Articole despre «mircea negulescu»

Procurorul Mircea Negulescu a fost eliberat din funcție

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru eliberarea din funcția de procuror a lui Mircea Negulescu. Decretul apare în condițiile în care Negulescu a… Mai mult

22.04.2019

Curtea Supremă a decis excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu (foto), poreclit procurorul Portocală, fost anchetator la DNA… Mai mult

09.04.2019

Parchetul General: Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, au forțat o persoană să întocmească în fals o sesizare

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care… Mai mult

24.05.2018

Sorin Blejnar susține că Mircea Negulescu l-ar fi obligat să facă un denunț împotriva lui Traian Băsescu

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat joi la Parchetul General, pentru a da declarații și a depune noi probe legate de sesizarea făcută… Mai mult

24.05.2018

Control intern în parchete pentru a identifica situațiile asemănătoare cu cele de la Prahova

Procurorul general a dispus un control intern la parchete pentru identificarea riscurilor interne legate de relația unor procurori cu justițiabilii, precum a unor posibile abateri… Mai mult

21.02.2018

DNA ripostează în scandalul interceptărilor: Probele au fost verificate și acceptate de judecători / Vlad Cosma e nu doar condamnat, ci și martor denunțător în 12 dosare / E un festival al inculpaților condamnați

– Probele pe care inculpatul Vlad Cosma susține că ar fi fost falsificate au fost verificate în Camera preliminară de către judecători și au fost… Mai mult

14.02.2018

Ciocnire violentă între grupul inculpaților și DNA: Înregistrări privind ”plantări de probe” versus șantaj la procurori

UPDATE: Inspecţia Judiciară a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la afirmaţiile procurorului Mihaiela Moraru Iorga şi ale fostului deputat Vlad Cosma,… Mai mult

12.02.2018

Înregistrările RTV / Procurorul DNA care investiga dosarul Ghiță – Ponta a demisionat

Procurorul anticorupție Mircea Negulescu (foto), de la Serviciul Teritorial Ploiești, a demisionat din DNA după ce România TV a apărut o înregistrare audio în care… Mai mult

15.02.2017

Parchetul General – replică la afirmațiile făcute de Sebastian Ghiță în înregistrările difuzate după fuga sa

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a demontat luni una dintre afirmațiile grave făcute de Sebastian Ghiță în înregistrările difuzate… Mai mult

09.01.2017

Stiri

Audierile pentru destituirea lui Donald Trump: Mărturii acuzatoare ale unui angajat al ambasadei SUA la Kiev

Iulian Soare

Audierile din Congres în cadrul anchetei privind potenţiala destituire a liderului de la Casa Albă au continuat vineri, cu fosta ambasadoare a SUA în Ucraina… Mai mult

Europa

Bogdan Chirițoiu, ales membru al conducerii Agenţiei Europene de Reglementare în Energie

Iulian Soare

Preşedintele Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu a fost ales joi membru  în Consiliul de Administrație al Agenţiei Europene de reglementare in energie. ”Salut alegerea domnului Bogdan… Mai mult

Europa

Schimb de spioni între Lituania și Rusia

Vladimir Ionescu

Șeful serviciului secret al Lituaniei, Darius Jauniskis, a anunțat vineri că doi cetățeni lituanieni condamnați în Rusia pentru spionaj ”au fost redați familiilor lor”, fiind… Mai mult

Stiri

Bogdan Badea, Hidroelectrica: Compania riscă să intre din nou în insolvenţă, din cauza ANRE

Adrian N Ionescu

Hidroelectrica riscă să intre din nou în insolvenţă, dacă  va aplica un ordin al Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE), care obligă producătorul hidro să… Mai mult

Stiri

Trafic de influență pentru contracte cu CFR / Sebastian Vlădescu și Cristian Boureanu, trimiși în judecată

Vladimir Ionescu

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu și fostul deputat Cristian Boureanu au fost trimiși în judecată într-un dosar în care consorțiului de firme austriece Swietelsky… Mai mult

Stiri

Ucraina / Sume record alocate Apărării – 5,45% din PIB în 2020

Iulian Soare

Bugetul de stat pentru anul 2020 al Ucrainei, adoptat joi în Parlamentul de la Kiev, prevede cheltuieli record pentru sectorul apărării. Fondurile alocate apărării şi… Mai mult

Stiri

Media BNR a cursului leului rămâne în zona recordului istoric de slăbiciune, sub presiunea deficitului bugetar

Adrian N Ionescu

Media BNR a cursului euro -leu a înregistrat vineri nivelul de 4,7667 lei / euro, cu numai două zecimi de miimi sub recordul istoric de… Mai mult