Papa Francisc a avertizat luni, în timpul primei zile a vizitei sale în Slovacia, împotriva concentrării excesive asupra drepturilor individuale și a războaielor culturale în detrimentul binelui comun, relatează Reuters.
Suveranul pontif în vârstă de 84 de ani face primele sale vizite oficiale după ce a fost supus unei operații la colon în luna iulie. Cu o zi în urmă, duminică, aflat la Budapesta, Papa Francisc a îndemnat Ungaria să-și „deschidă brațele către toată lumea” – o aparentă critică față de politicile anti-migraționiste ale lui Viktor Orban.
Întrebat luni de un jurnalist cum se simte după operația la colon, papa Francisc a glumit: „Încă în viață”.
În cadrul primei vizite papale în Slovacia după 2003, Francisc s-a întors la o temă despre care a discutat și duminică în Ungaria, afirmând că țările ar trebui să evite mentalitățile egoiste și defensive, amintind și de istoria comunistă din regiune.
„Pe aceste meleaguri în urmă cu doar câteva decenii un sistem de gândire unică, comunismul a îngrădit libertatea. Astăzi un alt sistem de gândire unică golește de sens libertatea, reducând progresul la profit și drepturile doar la nevoile individuale”, a declarat papa Francisc luni.
Adresându-se președintelui Zuzana Caputova și celorlalți oficiali prezenți în grădina palatului prezidențial, papa a adăugat că „fraternitatea este necesară pentru procesul tot mai presant de integrare europeană”.
Suveranul pontif a menționat luni și planul de relansare economică al Uniunii Europene, afirmând că „oamenii îl așteaptă cu speranță la revenirea economică” pe care o promite.
Papa Francisc a vorbit din nou și despre criza migranților, afirmând că „modul nostru, ca creștini, de a ne uita la alții refuză să îi privească drept o problemă ci mai degrabă ca frați și surori care trebuie ajutați și protejați”.