sâmbătă

11 mai, 2024

29 iulie, 2021

Întregul personal medical ar trebui vaccinat anti-Covid, pentru a-i proteja pe bolnavi, consideră Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

„Pacienții au fost obligați să se testeze, uneori pe banii lor, pentru a respecta siguranța personalului medical”, amintește asociația, care lansează lansează și un apel către angajații din sistemul sanitar: „Vă rugăm să arătați același respect pacienților și să nu îi puneți în pericol!”

Unii pacienți nu pot fi vaccinați din motive medicale și, de aceea, explică COPAC, personalul medical trebuie să fie în totalitate vaccinat, cu excepția persoanelor care au contraindicații de vaccinare. Prezentăm apelul Coaliției:


Personalul medical trebuie să fie vaccinat în proporție de 100%

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice își arată îngrijorarea în legătură cu nivelul acoperirii vaccinării în rândul profesioniștilor din sănătate și solicită Ministerului Sănătății să ia măsurile care se impun pentru ca persoanele care lucrează în sistem și vin în contact cu pacienții să fie în totalitate vaccinate.

COPAC se alătură și susține astfel o inițiativă a European Patient Forum, al cărui membru este, de a solicita tuturor statelor Uniunii Europene protejarea pacienților prin asigurarea vaccinării personalului medical.

Vaccinarea profesioniștilor din sănătate ridică în primul rând o problemă legată de sigurața pacienților. Numeroși pacienți cronici sunt la risc de a dezvolta complicații ale unor boli infecțioase transmisibile, inclusiv COVID-19. Anumiți pacienți, de exemplu, persoanele care fac tratament de cancer, boli autoimmune sau transplant sunt vulnerabile la infecții în general. Mai mult, anumiți pacienți nu pot fi vaccinați din motive medicale. Din aceste motive, personalul medical trebuie să fie în totalitate vaccinat, cu excepția persoanelor care au contraindicații de vaccinare.


Pandemia COVID-19 a sporit vulnerabilitatea acestor pacienți. Mulți au avut întârzieri în dianosticare sau probleme in continuitatea tratamentului,. Potrivit studiilor COPAC, 22,8% dintre pacienții cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic din teamă sau din lipsa accesului.

Pe măsură ce restricțiile au fost ridicate, pacienții cronici continua să fie îngrijorați în legătură cu siguranța lor. Ei sunt cea mai vulnerabilă categorie în această perioadă și nu trebuie să uităm că vine valul 4 al pandemiei. Ne confruntăm cu accesul îngreunat la dianosticare, tratament și monitozare. De multe ori pacienții așteaptă în căldură sau în frig în fața spitalului ore în șir. De fiecare dată, pacienții au fost obligați să se testeze, uneori pe banii lor pentru a respecta siguranța personalului medical.

De aceea, vă rugăm să arătați același respect  pacienților și să nu îi puneți în pericol!

România – teste obligatorii, în locul vaccinării, după ce localitatea depășește o anumită incidență

România pregătește o reglementare specială pentru personalul medical, dar obligativitatea va viza testarea, nu vaccinarea, și va fi impusă nu printr-o lege, ci printr-un ordin de ministru. Testele vor fi plătite de respectivii angajați, dacă ei nu sunt exceptați din motive medicale de la vaccinarea anti-Covid.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seara că documentul este finalizat, i-a fost prezentat premierului Florin Cîșu și va intra curând în dezbatere publică.

”Am prezentat premierului principiile după care ne ghidăm atunci când dorim să introducem această testare. Am definitivat forma ordinului care implementează cum se realizează testarea. Ea va avea legătură înclusiv cu incidenţa infecţiei cu Covid în judeţul în care personalul medical respectiv îşi desfăşoară activitatea.

Doar peste o anumită incidenţă, această testare va deveni obligatorie”, a declarat Ioana Mihăilă.

”Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze”, a spus ministrul, precizând, însă, că pacienţii au dreptul să fie trataţi în siguranță.

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSBT) a publicat deja noua metodologie de supraveghere a Covid-19, un document ce menționează această testare.

Mențiunea referitoare la testarea personalului din sănătate:

În vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar si auxiliar asimptomatic care face parte din una din categoriile de mai jos:

  • nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă si care nu a avut niciodată boala
  • nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă si care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la data primului test pozitiv se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o data la 7 zile.

Conducerea unitatii medico-sanitare are obligatia verificarii rezultatului testarii si a instituirii masurilor care se impun.

Testarea periodică poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: