joi

25 aprilie, 2024

23 decembrie, 2021

Mai multe organizații civice solicită reducerea subvențiilor pentru partide și oprirea alocării arbitrare a acestor sume. Apelul vine după ce PSD și PNL au votat un amendament la legea bugetului ce permite finanțarea PPUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, deși acesta nu a trecut pragul electoral.

„Este inacceptabil ca partidele politice să folosească tot felul de derogări pentru a schimba regulile pentru finanțarea partidelor politice după propriul plac. Modul în care se calculează subvenția, prin hotărâre AEP, se realizează tot prin derogare. Utilizarea continuă a derogărilor încalcă principiul constituțional al securității juridice”, se arată în comunicat.

ONG-urile atrag atenția și asupra valorii foarte mari a subvenției pentru partide prevăzută în bugetul pentru 2022:


„Nu mai puțin de de 234 de milioane de lei (47 de milioane de euro) au fost alocați pentru acest capitol, la același nivel cu alocările finale din 2021 (amintim că în anul curent, au fost alocați inițial 160 de milioane de lei, la care s-au adăugat 87 de milioane de lei prin rectificarea bugetară).

Partidele politice nici măcar nu reușesc să cheltuiască acești bani sau o fac pentru cheltuieli cu greu de justificat.

Mai important, într-un context general de creșteri de prețuri și scăderi ale veniturilor reale, sumele exorbitante alocate partidelor politice sunt o sfidare morală la adresa tuturor cetățenilor”.

Principalele precizări din comunicat:

  • Reamintim că potrivit raportului emis de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pe 22 decembrie s-a avizat pozitiv un amendament ce permite ca în 2022, prin derogare de la prevederile Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, trei sferturi din banii alocați pentru subvenții să fie împărțiți partidelor politice care aveau cel puțin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021.
  • Conform formei actuale a legii, doar partidele care au participat la ultimele alegeri parlamentare și au trecut pragul electoral sau au obținut 50 de mandate de consilier județean sau general la alegerile locale au dreptul să primească subvenții potrivit numărului de voturi obținute. Remarcăm faptul că acest amendament servește exclusiv Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), cei patru inițiatori ai amendamentului fiind membri afiliați grupului PSD din Camera Deputaților. Reamintim că PPUSL a obținut aproximativ 1% din voturi la alegerile parlamentare din 2020.
  • Proiectul de buget pentru 2022 se remarcă și prin subvențiile foarte mari, la limita plafonului maxim prevăzut de lege, pentru partidele politice. Nu mai puțin de de 234 de milioane de lei (47 de milioane de euro) au fost alocați pentru acest capitol, la același nivel cu alocările finale din 2021 (amintim că în anul curent, au fost alocați inițial 160 de milioane de lei, la care s-au adăugat 87 de milioane de lei prin rectificarea bugetară). Partidele politice nici măcar nu reușesc să cheltuiască acești bani sau o fac pentru cheltuieli cu greu de justificat. Mai important, într-un context general de creșteri de prețuri și scăderi ale veniturilor reale, sumele exorbitante alocate partidelor politice sunt o sfidare morală la adresa tuturor cetățenilor.

Solicitările ONG-urilor semnatare:

  • Plafonarea subvențiilor de stat. Organizațiile neguvernamentale au făcut numeroase solicitări în acest sens în ultimii ani. EFOR a cerut pe 10 decembrie scăderea alocărilor de la 234 de milioane de lei, fără a primi niciun răspuns
  • Scăderea pragului pentru obținerea de subvenții la nivel local
  • Considerarea alocării de subvenții și unor partide care nu au trecut pragul electoral, însă au obținut un număr reprezentativ de voturi
  • Creșterea ponderii (momentan 25%) din subvenție acordată pentru rezultatele obținute la alegerile locale, pentru a crește capacitatea partidelor politice fără resurse și pentru a diversifica piața electorală
  • Returnarea banilor nefolositi la finalul anului, conform recomandărilor Curții de Conturi
  • Nu în ultimul rând, subliniem faptul că aprobarea bugetului de stat s-a făcut într-un timp mult prea scurt și nu a permis nicio dezbatere publică reală asupra priorităților și posibilelor amendamente.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: