PSD și PNL au votat miercuri un amendament la proiectul legii bugetului pentru 2022 prin care PPUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, va primi subvenții, deși nu a intrat în Parlament, scrie Europa Liberă.
PPUSL nu a trecut pragul la alegerile parlamentare din 2020 și, conform legii, nu poate primi bani din fondurile destinate partidelor. PPUSL are însă câțiva parlamentari aleși pe listele PSD, care în în ianuarie și-au creat o grupare. Este vorba despre deputații Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu și Ana Loredana Predescu, respectiv senatorul Laurențiu Mihai.
Amendamentul depus chiar de membrii PPUSL și votat de majoritatea PSD-PNL prevede că „75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice care aveau ca membri cel puțin un deputat sau un senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni a anului 2021”.
Ca urmare a acestui artificiu legislativ, PPUSL va putea primi subvenție de la stat anul viitor, dat fiind că are parlamentari afiliați la grupul PSD.
”Găselnița cu „parlamentarii după prima sesiune din 2021” este exact genul acela de decizia arbitrară care ne arată că de fapt ei fac toate astea „pentru că pot”. Câteodată mai invocă ei principii și valori, dar de fapt aleg doar ce le convine”, a scris pe Facebook deputatul USR Claudiu Năsui.
Amendamentul impune o derogare de la legea în vigoare. Articolul din legea finanțării partidelor politice prevede la articolul 18, alineat 3, că printre criteriile de acordare a subvenție de la buget se află și numărul de voturi primite la alegerile generale pentru Camera Deputaților și Senatului. Acest articol nu se va mai aplica în 2022, pentru ca PPU-SL să primească bani de la bugetul de stat.
Subvenția pe care o vor primi toate partidele în 2022 va fi de 214 milioane de lei, procentul care revine fiecărei formațiuni politice urmând să fie stabilit de Autoritatea Electorală Permanentă.
2 răspunsuri
astfel de articole nu fac cinste meseriei de jurnalist.
Măi ”Călin”, oamenii normali la ora și în ziua asta împodobesc pomul, nu postează pe bani 11 posturi sub nume diferite dar de la același IP la articole despre Dan Voiculescu. Rușine, june, dacă așa îți faci Crăciunul. (Îți dai seama ce-i pasă Varanului de postările tale…)