27 aprilie, 2020

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, le-a cerut luni statelor lumii să respecte statul de drept în încercările lor de combatere a pandemiei de coronavirus, pentru a se evita „o catastrofă” în ceea ce privește drepturile omului.

„Dată fiind natura specială a crizei, este clar că statele au nevoie de puteri suplimentare pentru a face față. Cu toate acestea, dacă statul de drept nu este respectat, situația de urgență din domeniul sănătății publice riscă să devină un dezastru pentru drepturile omului, cu efecte negative ce vor dura mai mult decât pandemia”, avertizează Michelle Bachelet într-un comunicat emis luni.

„A prejudicia astfel de drepturi, precum libertatea de exprimare, poate provoca daune incalculabile eforturilor întreprinse în vederea combaterii pandemiei de Covid-19 şi a efectelor sale socio-economice secundare dăunătoare”, menționează Michelle Bachelet.


ONU este foarte îngrijorată pentru că măsurile adoptate de unele ţări fac referire la „infracţiuni vag definite, asociate uneori cu pedepse severe, alimentând temeri că ele ar putea fi utilizate pentru a reduce la tăcere mass-media şi pentru a-i aresta pe critici şi opozanţi”.

„Guvernele nu ar trebui să se folosească de puteri de urgenţă ca de o armă pentru a reduce la tăcere opoziţia, a controla populaţia sau chiar a rămâne la putere”, avertizează Michelle Bachelet.

Măsurile excepţionale și starea de urgenţă ar trebui să fie „proporţionale, nediscriminatorii şi limitate în timp” şi să facă „obiectul unei supravegheri parlamentare, judiciare şi publice corespunzătoare”, recomandă Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

Din maulte regiuni ale lumii au venit informații potrivit cărora poliţia şi alte forţe de securitate au făcut uz excesiv şi uneori letal de forţă pentru a face să fie respectate izolarea şi restricţiile de circulaţie. „Aceste încălcări sunt comise adesea împotriva unor persoane ce aparţin păturilor cele mai sărace şi mai vulnerabile ale populaţiei”, a mai spus Michelle Bachelet.


„În unele ţări, mii de persoane au fost arestate pentru că au încălcat restricţiile de circulaţie” „inutil şi periculos”, a adăugat ea

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: