luni

13 mai, 2024

7 decembrie, 2021

BVB anunță că OMV Petrom va investi 11 miliarde de euro până în 2030 pentru reducerea emisiilor de carbon, scrie Agerpres.

„Astăzi anunţăm Strategia noastră 2030, care va transforma OMV Petrom într-o companie energetică integrată, cu emisii reduse de carbon, aducând valoare tuturor părţilor noastre interesate.

Pentru a realiza acest lucru, vom investi 11 miliarde euro până în 2030, cel mai mare plan de investiţii private în sectorul energetic din România, peste 35% fiind destinate oportunităţilor cu emisii de carbon reduse şi zero”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.


Potrivit sursei citate, strategia este construită pe trei direcţii: tranziţia către o afacere cu emisii de carbon reduse şi zero, dezvoltarea regională a gazelor naturale şi optimizarea afacerii tradiţionale.

„Investiţia noastră (…) va genera o creştere semnificativă a fluxurilor de trezorerie, în timp ce vom dezvolta noi afaceri, cum ar fi biocombustibilii, energia din surse regenerabile şi mobilitatea viitorului şi va testa noi tehnologii.

În al doilea rând, va susţine politică noastră de dividende extrem de competitivă până în 2030, oferind acţionarilor noştri o creştere anuală de 5% – 10% a dividendului de bază şi o potenţială distribuţie de dividende speciale.

În al treilea rând, va avea un impact semnificativ asupra tranziţiei către o afacere cu emisii mai reduse de carbon şi va reduce intensitatea emisiilor noastre de carbon în toate segmentele de activitate.


În al patrulea rând, va consolida securitatea aprovizionării cu energie a României şi a Europei de Sud-Est, precum şi rezilienţa energetică a UE.

În esenţă, vom continua să jucăm un rol fundamental în furnizarea de energie pentru România – energie mai curată, livrată într-o manieră sustenabilă”, a mai spus Verchere.

Ambiţia strategică a OMV Petrom pentru 2030 este de a fi „lider în tranziţia energetică a Europei de Sud-Est, valorificând oportunităţile din pieţele noastre emergente”, cu obiectivul de a asigura o creştere economică sustenabilă pe termen lung şi generarea de fluxuri de trezorerie ridicate, asigurând, în acelaşi timp, investiţiile şi randamente atractive pentru acţionari.

„Se preconizează că intensitatea emisiilor de carbon din operaţiunile noastre va scădea cu aproximativ 30%, iar intensitatea emisiilor Scope 1-3 va scădea cu aproximativ 20% până în 2030.

Ţintim o reducere a intensităţii emisiilor de metan la mai puţin de 0,2% până în 2025, în linie cu ţintele internaţionale. Ponderea gazului natural în mixul de producţie de hidrocarburi al companiei va creşte până la aproximativ 70%, ţinând cont de rolul esenţial al gazelor naturale de combustibil de tranziţie în mixul energetic din România.

Creşterea producţiei proprii de gaze va sprijini, de asemenea, eforturile de decarbonizare ale ţării, dat fiind că gazul poate înlocui cărbunele în generarea de energie electrică şi poate permite integrarea capacităţilor de energie din surse regenerabile.

Pentru a oferi clienţilor o gama de opţiuni de energie cu emisii reduse de carbon pe termen lung, OMV Petrom va investi în producţia de energie din surse regenerabile şi de biocombustibili”, se menţionează în document.

Astfel, compania va pune în funcţiune mai mult de 1 GW de capacitate de energie din surse regenerabile în România până în 2030. De asemenea, compania intenţionează să depăşească 15% biocombustibil din producţia totală de combustibil în 2030, cu 150.000 tone pe an etanol celulozic din paie şi 450.000 tone pe an de combustibil durabil pentru aviaţie şi motorină din surse regenerabile.

Compania anunţă că va fi dezvoltată o infrastructură de mobilitate cu emisii reduse de carbon, cu peste 500 de puncte de alimentare cu combustibili alternativi. Aceasta include cea mai mare reţea pentru vehicule electrice din regiunea operaţională a OMV Petrom până în 2030, precum şi mobilitatea GNL şi investiţiile GNC.

În a două jumătate a deceniului, compania va intensifica investiţiile pentru a profita de oportunităţile în captarea şi stocarea carbonului, precum şi în hidrogen, care se anticipează a avea o contribuţie semnificativă la decarbonizarea ţării.

În acest context, portofoliul companiei va fi extins pentru a include cinci noi activităţi cu emisii de carbon reduse şi zero, care, împreună, vor reprezenta aproximativ 35% din valoarea cumulată a investiţiilor până în 2030 şi aproximativ 15% din EBIT CCA excluzând elementele speciale în 2030.

În ceea ce priveşte dezvoltarea regională a gazelor naturale, compania precizează că Neptun Deep este cel mai important proiect strategic al său, estimând că prima producţie de gaze este aşteptată aproximativ patru ani mai târziu după decizia finală de investiţie estimată pentru 2022/2023.

” Estimarea actuală a companiei în ceea ce priveşte resursele recuperabile este de aproximativ 50 miliarde metri cubi, iar valoarea investiţiilor este de aşteptat să fie mai mică de 2 miliarde euro. Producţia la platou este estimată la aproximativ 70.000 de barili echivalent ţiţei pe zi net pentru OMV Petrom”, se arată în Strategia 2030 a OMV Petrom.

Proiectele în blocul offshore Han Asparuh din Bulgaria şi în blocul II offshore din Georgia sunt, de asemenea, aşteptate să progreseze, în timp ce va continuă explorarea regiunii extinse a Mării Negre.

În Explorare şi Producţie, OMV Petrom îşi propune să maximizeze recuperarea economică a zăcămintelor mature şi să scadă costul de producţie la aproximativ 7 dolari pe baril echivalent ţiţei până în 2030.

Până în 2025, producţia de hidrocarburi este de aşteptat să scadă marginal cu 3%, excluzând vânzările de active calculat că o rată anuală compusă, reflectând eforturile de a limita declinul natural. Ulterior, producţia este de aşteptat să crească la peste 160.000 barili echivalent ţiţei pe zi în 2030, cu peste 50% mai mare decât în 2025, datorită volumelor de gaze naturale din Neptun Deep.

În privinţa dividendelor, Strategia 2030 a OMV Petrom permite un angajament mai ferm privind creşterea dividendului, respectiv o creştere a dividendului de bază pe acţiune cu 5% – 10% pe an în medie până în 2030. Într-un mediu de piaţă favorabil şi la discreţia conducerii, ar putea fi distribuite şi dividende speciale, cu condiţia că planurile de investiţii să fie finanţate.

Dividendele totale sunt estimate să reprezinte aproximativ 40% din fluxurile de trezorerie din activităţile de exploatare ale companiei din 2022-2030 în scenariul de bază privind preţurile.

„Compania se angajează să asigure acţionarilor o rentabilitate competitivă pe perioada ciclului de afaceri, inclusiv prin plata unui dividend crescător, în concordanţă cu performanţa financiară şi necesarul de investiţii, având în vedere soliditatea financiară pe termen lung a companiei”, spun reprezentanţii OMV Petrom.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, OMV Petrom este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 de benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2021, sub două branduri, OMV şi Petrom. Acționarul majoritar al Grupului OMV Petrom este OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, cu 51%. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: