joi

25 aprilie, 2024

9 decembrie, 2019

Adrian Bărbulescu (foto), ofițerul care i-a trimis mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan, și-a recunoscut faptele și, judecat în baza acordului de recunoaștere, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, informează Mediafax.

Spre deosebire de o condamnare cu suspendare, cea cu amânare nu atrage decăderi, interdicţii, incapacităţi și, prin urmare, în cazul ei nu este nevoie de reabilitare.

În opinia specialiștilor, condamnarea cu suspendare reprezintă o alternativă la executarea unei pedepse, în timp ce condamnarea cu amânare este o alternativă la condamnare. 


În perioada respectivă, el va fi supravegheat de un ofițer de probațiune și va trebui să respecte o serie de condiții stabilite de instanță.

În motivarea deciziei, instanța trebuie să precizeze și motivele pentru care a aprobat amânarea executării.

Diferența dintre suspendarea și amânarea pedepsei:

  • în cazul suspendării se consideră că instanța a stabilit și aplicat pedeapsa
  • amânarea nu atrage decăderi, interdicţii, incapacităţi, nu este nevoie de reabilitare

Pe durata celor doi ani de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță, menționează legea.


În cursul urmăririi penale, Gheorghe Adrian Bărbulescu şi procurorul au încheiat un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat, in conformitate cu dispozitiile art. 478 C.pr.pen.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice. De asemenea, priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Pe de altă parte, continuă procesul în care sunt acuzați fostul prorector al Academiei de Poliție Petrică Marcoci și fostul rector Adrian Iacob, acuzați că l-ar fi instigat pe Adrian Bărbulescu să o șantajeze pe Emilia Șercan.

Potrivit procurorilor DNA, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan, pentru a o determina să oprească investigaţiile jurnalistice ce vizau plagiatele din unele lucrări de doctorat elaborate în cadrul Academiei, inclusiv în teza de doctorat a fostului rector Adrian Iacob.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: