duminică

21 aprilie, 2024

19 septembrie, 2019

UPDATE:  Este o reușită a tuturor românilor care au susţinut lupta anticorupţie, a spus Laura Codruța Kovesi în prima declarație oferită presei după votul din Consiliul UE. Ea a atras atenția că trebuie așteptate însă finalizarea procedurii și decizia oficială:

E un pas important în procedură, va trebui să aşteptăm decizia oficială. Privind votul de azi e o recunoaştere a activităţii depuse de tot sistemul de justiţie, o reuşită a tuturor românilor care au susţinut lupta anticorupţie. A contat şi că am obţinut primul loc dupa interviul tehnic.

Acest vot e de incredere, de susţinere a unei societăţi care a susţinut valorile europene.


Sper ca această numire, dacă se va finaliza, să reprezinte pentru toţi procurorii şi judecătorii români o motivare să sprijine lupta anticorupţie.

Să știe că profesionalismul şi consecvenţa sunt singurele importante când vrei să reuşeşti.

****

Știrea inițială:


Laura Codruța Kovesi a fost votată de Consiliul UE pentru funcția de procuror-șef european, a anunțat joi PNL.

Formal, mai rămâne doar votul în plenul Parlamentului European, instituția care a desemnat-o pentru a fi primul procuror-șef EPPO și care a negociat în favoarea ei cu reprezentanții Consiliului UE.

Fosta șefă a DNA ar fi obținut 17 voturi favorabile din cele 22 exprimate (22 de state membre participă la Parchetul European).

Ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, a votat pentru numirea Laurei Codruța Kovesi, deși avea mandat din partea Guvernului să voteze împotrivă, potrivit Digi24. Ea s-a conformat ordinului primit din partea președintelui Klaus Iohannis, în contextul în care Ministerul de Externe nu-i dăduse un mandat scris referitor la votul în COREPER. 

În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul privind EPPO, procurorul-șef european este numit pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.

În COREPER, forul de reprezentare al Guvernelor UE prin ambasadori, primul clasat a fost, până joi, candidatul francez, procurorul  Jean Francois Bohnert.

Contracandidatul francez a fost desemnat, în 12 iulie, pentru șefia Parchetului Național Financiar din Franța, dar nu s-a retras din competiția pentru EPPO, explicând că procedura de selectare a procurorului-șef ar trebui reluată de la zero.

Când devine operațional EPPO

Parchetul European va fi o instituție independentă și descentralizată a Uniunii Europene, care va avea competența de a cerceta, urmări penal și trimite în judecată persoanele învinuite de săvârșirea unor infracțiuni care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro.

Instituția va funcționa ca un birou unic pentru toate statele membre participante și va combina eforturile naționale și europene de asigurare a respectării legii într-o abordare unificată, eficientă și continuă.

Parchetul UE va lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii. De asemenea, va colabora îndeaproape cu alte organisme precum Eurojust și Europol.

Statele membre pierd cel puțin 50 de miliarde euro în venituri din TVA în fiecare an din cauza fraudei transnaționale. De asemenea, acestea au raportat că aproximativ 638 de milioane euro din fondurile structurale ale UE au fost utilizate abuziv în 2015.

Parchetul UE  își preia atribuțiile până la finalul anului 2020.

PNL a salutat decizia de joi și a emis următorul comunicat:

Este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit decisiv Președintele Klaus Iohannis, alături de liderii și europarlamentarii PNL care au făcut un lobby intens pentru Laura Codruța Kovesi.

Partidul Național Liberal, în calitate de membru al PPE, a folosit toate pârghiile de influență pentru a obține acest rezultat, reușind să determine schimbări de poziții în rândul țărilor care inițial nu au votat în favoarea Laurei Codruța Kovesi.

În momentul critic, am reușit să câștigăm în favoarea candidatului român bătălia cu PSD din Parlamentul European, care și-a declarat susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, după ce Consiliul votase în favoarea candidatului francez. Acel moment a fost hotărâtor pentru parcursul ulterior al candidaturii, în condițiile în care ne-am confruntat cu tactici diversioniste ale europarlamentarilor PSD.

Am obținut decizia de menținere a sprijinului Parlamentului European după alegerile europene și am reușit să accelerăm formarea comisiei de negociere pentru a relua, astfel, votul din COREPER.

Este un succes cu atât mai important, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a militat împotriva candidatului român printr-o campanie agresivă și toxică de fake-news.

În același timp, este o palmă imensă primită de Guvernul Dăncilă din partea statelor europene. Mesajul transmis Guvernului PSD este că pozițiile pe care le adoptă nu sunt luate în seamă, nu sunt în concordanță cu abordările europene. Actualul guvern este căzut în irelevanță și nu poate obține nimic bun pentru România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: