vineri

19 aprilie, 2024

19 septembrie, 2013

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, finanțat din fonduri europene, va fi simplificat la 14 măsuri sectoriale, de la 24, câte sunt în PNDR 2007-2013 , a declarat, joi, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu.

România va avea disponibili 7,14 miliarde de euro prin PNDR 2014-2020.

„Am stabilit 14 măsuri pe noul PNDR, deși eu am sperat să fie numai 11, pentru că ideea de bază este să reducem mult birocrația și numărul măsurilor pentru a ne concentra doar pe acelea care pot dezvolta cu adevărat mediul rural din România. Va fi mai ușor și pentru agenția de plăți, dar și pentru fermieri, în contextul în care avem niște obligații pentru repartizarea celor 7,14 miliarde de euro”, a declarat Irimescu, citat de Agerpres.


Dorința mea este să susținem cât mai mult sectorul zootehnic, ca să mergem cât mai mult pe produse cu valoare adăugată mare. Noi exportăm cereale în loc să le utilizăm la creșterea porcilor și importăm masiv purcei și carne de porc. După anul 2011, România a devenit al cincilea exportator european de cereale, ceea ce pentru mine nu este un motiv de laudă, pentru că una este să exporți o tonă de grâu cu 200 de euro și alta o tonă de carne de porc cu 1.500 de euro”, a spus Irimescu.

Cele mai mari alocări din PNDR 2014-2020 se vor face pentru:

  • Investiții în infrastructura rurală, 1,2 miliarde de euro.
  • Măsurile de agromediu, 30% din totalul fondurilor PNDR.

”Intenția noastră este să ne concentrăm pe partea de investiții în fermă și în industria alimentară pentru că România are cea mai proastă încărcătură pe tractor din Europa. Dacă, în Polonia, sunt 9,6 tractoare la 100 de hectare, în România sunt 1,4 tractoare la aceeași suprafață. Și dacă am da toți banii de investiții în ferme nu ar ajunge pentru a avea un nivel suficient de dotare tehnologică”, a subliniat Achim Irimescu.

Compania de consultanță GBI Consulting, împreună cu opt institute și universități din România, vor realiza Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014—2020, pe un contract de 3,5 milioane de euro, fără TVA, finanțat în totalitate din fonduri europene.


PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR din fonduri europene a fost de 8,12 miliarde de euro pentru perioada 2007—2013, însă pentru viitoarea programare 2014—2020, României i-a fost redusă alocarea financiară cu un miliard de euro, până la circa 7,1 miliarde de euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: