20 decembrie, 2022

Vânzarea anumitor entităţi din grupul energetic OMV unui consorţiu, format de companii norvegiene și de marele trader global de mărfuri Trafigura, „nu este congruentă cu obiectivele statului”, a declarat ministrul austriac de Finanţe, Magnus Brunner, citat de agențiile APA și Agerpres.

Tranzacția nu ar garanta securitatea aprovizionării cu energie pentru populaţia Austriei. „Ar fi o vânzare a bijuteriilor de familie ale statului fără o îmbunătăţire a status quo-ului”, a spus oficialul austriac.

Miza cea mare a tranzacției ar consta în garanțiile norvegiene că Austria ar primi anual 75 din cei 90 de terawați -oră de gaze (TWh, miliarde kWh) de care are nevoie, scăpând astfel de dependența de livările rusești, conform unei știri din octombrie a publicației austriece Kurier.


Consorţiul a fost format din Aker ASA, compania mamă a celui de-al doilea cel mai mare producător de gaze din Norvegia – Aker BP, traderul global de mărfuri Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater. Achiziția a 51% din divizia E&P a OMV (explorare și producție de țiței și gaze dar fără divizia OMV Petrom şi fără operaţiunile OMV din Rusia) a fost evaluată între 5,5 şi 7 miliarde de dolari.

Magnus Brunner a cerut holdingului de stat ÖBAG (cel mai mare acţionar al OMV, cu un pachet de 31,5% din acţiuni) să examineze situaţia actuală şi perspectivele viitoare pentru livrările de gaze în Austria.

La finalul analizei, ÖBAG a ajuns la concluzia că opţiunea cea mai viabilă ar fi crearea unui organism guvernamental responsabil de coordonarea achiziţiilor de gaze. Ar costa foarte puţin şi ar ridica riscuri mici pentru guvern deoarece organismul de coordonare nu ar acţiona direct în calitate de cumpărător de gaze.

Guvernul austriac nu dorește etatizarea achizițiilor de gaze

A fost analizată şi varianta preluării complete de către o companie de stat a achiziţiilor de gaze însă nici şeful OBAG, Edith Hlawati, şi nici ministrul de Finanţe, Magnus Brunner, nu sunt receptivi la această idee pentru că ar însemna preluarea contractelor de aprovizionare convenite cu Gazprom de către statul austriac precum şi asumarea riscurilor asociate cu tranzacţiile de gaze.


În plus, ar fi nevoie de o lege privind naționalizarea subsidiarei OMV care se ocupă cu tranzacțiile cu gaze, ceea ce ar putea genera îngrijorări în interiorul Comisiei Europene.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se află în circulație la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

OMV Petrom (SNP) este evaluată la peste 28,5 miliarde de lei la BVB, potrivit capitalizării bursiere rezultată la un preț de 0,456 lei / acțiune SNP.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: