În urma implementării Acțiunii 13 din cadrul Planului Împotriva Erodării Bazei Impozabile și a Relocării Artificiale a Profiturilor (Base Erosion and profit Shifting – BEPS) în legislația Uniunii Europene și a României, companiile românești care fac parte din grupuri multinaționale cu cifra de afaceri anuală consolidată mai mare de 750 de milioane de euro sunt obligate să îndeplinească anumite formalități legate de „Raportarea țară cu țară” („Country by Country Report” sau CbC Report) până la finalul anului.
Obligațiile diferă, însă, de la caz la caz, în funcție de țara de rezidență a societății mamă și de obligațiile de raportare ale acesteia. În funcție de aceste criterii, companiile vizate trebuie să depună la autoritatea fiscală din România o simplă notificare sau un raport integral ce detaliază activitatea grupului în fiecare țară.
Pornind de la Acțiunea 13, Uniunea Europeană a emis Directiva (EU) 2016/881 cu privire la raportarea țară cu țară. Această obligație a fost transpusă în legislația națională prin Ordonanța de Urgență nr. 42/2017, aprobată de guvern în data de 9 iunie 2017.
Care sunt companiile obligate să depună raportul?
Conform ordonanței, contribuabilii care fac parte din grupuri multinaționale cu o cifră de afaceri anuală consolidată mai mare de 750 de milioane de euro au obligații de notificare/raportare începând cu anul 2017. Obligația contribuabililor depinde practic de statutul pe care compania din România îl are (i.e. entitate mamă/surogat/entitate constitutivă desemnată/entitate constitutivă).
Astfel, obligația de notificare revine societăților care nu au calitatea de entitate mamă sau surogat și constă în informarea autorităților competente din Romania cu privire la identitatea și rezidența companiei care depune raportarea la nivel de grup.
Obligativitatea de raportare intervine atunci când, deși compania rezidentă în România nu este entitatea mamă a grupului, aceasta din urmă are sediul fiscal într-un stat membru al Uniunii Europene, dar, din anumite motive, nu depune raportul. Astfel de situații intervin atunci când aceasta din urmă nu este obligată să depună raportul în țara sa de rezidență, când între România și jurisdicția societății mamă nu există un acord de schimb de informații reciproc valabil la data limită pentru depunerea raportului țară cu țară sau în cazul în care în jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă s-a produs un eșec sistemic care a fost notificat de către autoritatea competentă din România societății locale.
Ca atare, un contribuabil din România, parte a unui grup multinațional, care se încadrează în criteriile menționate mai sus, are în primul rând obligația de a notifica autoritatea fiscală din România prin intermediului formularului R405 și, respectiv, de a depune raportul țară cu țară, prin formularul R404, strict în situațiile prezentate.
Dacă societatea mamă are sediul în afara UE, raportarea în România este obligatorie
Societatea din România este obligată să depună raportul și atunci când compania mamă a grupului din care face parte este rezidentă într-o țară cu care România nu are încheiat un acord de schimb reciproc de informații. Acesta este cazul statelor din afara Uniunii Europene, având în vedere că România s-a declarat stat nereciproc, ceea ce înseamnă că nu primește rapoartele țară cu țară de la alte jurisdicții pe baza acordului privind stabilirea autorității competente.
Practic, în cazul unei companii din România, parte a unui grup multinațional, a cărei companie mamă își are rezidența, spre exemplu, în Australia, depunerea raportului este obligatorie, deși România are semnat un acord de schimb de informații cu Australia. Obligativitatea provine din faptul că acordul nu este reciproc, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale din România nu vor primi raportul țară cu țară de la autoritățile fiscale din Australia.
În situația inversă, în care România este țara de rezidență a entității mamă a grupului și are o companie afiliată cu sediul într-o jurisdicție non-UE, spre exemplu în Japonia, autoritatea fiscală din România va transmite raportul țară cu țară către autoritatea fiscală din Japonia, în baza acordului privind stabilirea autorității competente și a faptului că această țară este declarată stat reciproc.
Companiile din România care nu depun raportul riscă amenzi
În situația în care există obligativitatea raportării, documentul trebuie depus la autoritatea fiscală în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului. Spre exemplu, la data de 31 decembrie 2019 trebuie depus raportul țară cu țară pentru anul 2018.
Inițial, legislația prevedea depunerea atât online, cât și în format fizic a raportului, însă, prin Ordinul nr. 2273/2019 din 19 august 2019, s-a decis ca depunerea să se realizeze doar online.
În cazul în care o companie nu depune raportul, este pasibilă de amendă cuprinsă între 15.000 și 22.000 de euro. Dacă raportul este depus cu întârziere, incomplet sau incorect, amenda este cuprinsă între 6.500 și 11.000 de euro.
*
Ciprian Gavriliu, Partener Prețuri de Transfer, și Laura Saraev, Manager Prețuri de Transfer, Deloitte România
Urmărește-ne pe Google News
