9 iunie, 2014

UPDATE: Femeia, o contabilă care a lucrat la cabinetul soțului Liviei Stanciu, a fost audiată la sediul central al DNA și reținută.

Ea va fi prezentată instanţei, cu cerere de mandat pentru arest preventiv pe 30 de zile.

UPDATE: Potrivit Agerpres, persoana care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu este o femeie din Galaţi, fostă colaboratoare a soţului decedat al Liviei Stanciu.


Sursele au menționat că șantajul ar fi constat în amenințarea cu defăimarea întrucât susținea că soțul i-ar fi datorat bani și că va face public acest lucru în presă dacă nu îi va da 20.000 de euro.

Femeia va fi audiată luni la DNA.

Procurorii DNA efectuează percheziţii în municipiului Galaţi, fiind vizate persoane suspectate că ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală „ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unei infracţiuni de şantaj, persoana vătămată fiind preşedintele unei instanţe judecătoreşti din Capitală”, fără a preciza însă numele magistratului.


Potrivit unor surse MEDIAFAX, persoana pe care ar fi şantajat-o ce-i anchetaţi de DNA este Livia Stanciu, preşedintele ICCJ, ea fiind cea care a sesizat procurorii.

“Ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 3 locații situate în municipiul Galați, din care una este punctul de lucru al unui agent economic.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei”, se mai spune în comunicatul DNA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: