18 decembrie, 2018

Președintele CNSP, noua stea a guvernului Dăncilă

Ministrul Eugen Teodorovici a anunțat marți seara că cel puțin două dintre ”instrumentele financiare” care urmează să fie înființate de guvern vor fi gestionate de către Comisia Națională de Strategii și Prognoză.

Mai exact, banii destinați Fondului de dezvoltare și de investiții și Programul ”Stațiuni balneare” vor fi prinși în bugetul CNSP.

Din declarațiile ministrului de Finanțe a reieșit că bugetul Fondului de dezvoltare și de investiții va fi de 10 miliarde euro, echivalent în lei, împrumuturi acordate din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei statului.


Noile atribuții anunțate de ministrul Finanțelor se adaugă la o alta: începând cu 2018, CNSP a fost implicat și în administrarea unor mari proiecte de infrastructură.

Debutul ”spectaculos”  în acest domeniu s-a produs pe 12 decembrie, când a fost lansată în SICAP licitația pentru PPP în proiectul autostrăzii Brașov-Ploiești, unde instituția nu deține studiu de fezabilitate și a anunțat participanții că detaliile contractului vor fi negociate ulterior etapei de depunere ca ofertelor.

Chiar dacă ministrul nu a precizat și în cazul celorlalte două fonduri- Fondul de finanțare al proiectelor PPP și programul gROwth- cine va gestiona partea ce revine statului, este de presupus că CNSP va fi implicat din nou.

Noile responsabilități ale CNSP, instituție aflată în subordinea SGG, care este în subordinea directă a prim-ministrului, transferă instituției conduse de Ion Ghizdeanu atribute care, în mod normal, ar trebui să revină Ministerului Dezvoltării.


Minister care cam rămâne fără ”obiectul muncii” după anunțurile făcute marți de Eugen Teodorovici.

Bugetul programului ”Stațiuni balneare” este ceva mai mic, aproximativ 6 milioane euro, din care statul va deconta 50% din cheltuielile eligibile.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: