Guvernul a dat banii înapoi banii tăiați din salariile bugetarilor în iulie 2010. A uitat, însă, să revoce impozitarea dobânzilor la depozitele bancare cu 16%, reintrodusă cu același prilej, pe motiv de echilibrare bugetară în condiții de criză. Reamintim că impozitarea dobânzilor fusese anulată începând cu 1 ianuarie 2009, deoarece se aplica un așa-zis ”impozit pe inflație” și nu pe un câștig real.
Odată cu revenirea inflației la cote ceva mai ridicate, nu e de mirare că economisirea a avut de suferit. Finanțarea economiei, tot mai necesar a fi făcută din surse interne în lipsa apetitului plasamentelor din străinătate, lasă de dorit din pricina descurajării prin impozitare a economisirii. Desigur, în această ecuație intervin costurile instituțiilor de creditare cu rezervele minime obligatorii și cu contribuția la fondul de garantare a depozitelor.
Pe de o parte, statul încasează impozitul de 16% pe dobânzi la toată suma economisită de populație și firme în depozite bancare și instrumente de investiții. Pe de altă parte, însă, băncile trebuie să acopere cumva diferența dintre valoarea brută a dobânzii plătite și cea netă, încasată de clienți. De aceea, vor solicita dobânzi mai mari la creditele acordate, atât din partea persoanelor particulare cât și a statului.
Dar a le solicita nu înseamnă și a le încasa, de unde și creșterea ponderii creditelor neperformante spre 18%. Evident, în lipsa impozitării dobânzilor acordate, băncile ar avea posibilitatea să reducă dobânzile solicitate și, pe această cale, să ușureze considerabil sarcina de rambursare a unui credit. Și să își îmbunătățească portofoliul.
În percepția publică, se face comparația între dobânda afișată de bănci și inflație, de unde ar trebui să rezulte sau nu un câștig efectiv în termeni reali pentru cei care își amână consumul pesonal și creditează economia. Tehnic vorbind, așa cum afișează DAE la credite, băncile ar trebui să afișeze și DAE (dobânda anuală efectivă la depozite).
De pildă, se poate pune întrebarea dacă un depozit bancar cu dobânda anuală de 5,5% a adus vreun câștig real în anul 2012, la o rată a inflației de 4,95% ? Amânarea cheltuirii banilor, de natură să tempereze inflația, a fost recompensată ? La prima vedere și pentru o parte a populației, răspunsul ar fi afirmativ, deoarece 5,5% este mai mare decât 4,95%.
În realitate, cei care au economisit la o asemenea dobândă, regăsită în piață, au obținut un câștig negativ în termeni reali, deoarece dobânda efectivă a fost de 4,62%. La o asemenea modalitate de economisire, la 10.000 lei depuși au pierdut 33 de lei. Singura explicație rațională, de altfel exploatată și de către bănci, este abținerea de la consum și preferința pentru lichiditate în condiții economice dificile.
Titlurile de stat fac excepție de la impozitare, dar condițiile de acces la acestea sunt destul de limitative. Respectiv o sumă minimă ce poate fi plasată în titluri de stat de 10.000 lei și o atitudine descurajantă din partea băncilor pentru cei care vin doar pentru câteva titluri ( atitudine justificată de costurile mai ridicate în cazul lucrului cu mai mulți clienți la valori de tranzacționare mai mici).
„Cu o mână statul ia impozit de 16% pe dobânzi, iar cu alta dă un preț ușor mai mare pentru finanțare„, explica Lucian Anghel, economistul-șef al BCR, la vremea revenirii la impozitarea dobânzilor. Ceea ce, în condițiile unor dobânzi nominale la depozite similare cu inflația, echivalează cu impozit universal indirect pe averea lichidă și cu un cost viitor mai ridicat la rambursarea datoriilor statului.
Dorința băncilor de a stimula atragerea de resurse de pe piața locală în condițiile unei penurii sau chiar interdicții de finanțare de la extern, din partea băncilor-mamă, le face susceptibile de a forța ofertele la dobânzi și de a multiplica o serie întreagă de comisioane destul de piperate, pentru a compensa ecartul de 19% între suma încasată de depunător și cea acordată drept dobândă.
De remarcat că diminuarea randamentelor reale ale banilor plasați în România a contribuit la reducerea depozitelor nerezidenților de la circa 150 miliarde lei în trimestrul doi 2012 la 128,4 miliarde lei în prezent, ceea ce echivalează cu o diminuare de 15% în mai puțin de un an. Adică peste 20% în termeni reali dacă se ține cont de inflație.
Pentru referință, precizăm că depozitele gospodăriilor populației au crescut, în același interval, de la 119 miliarde lei la 126 miliarde lei, iar cele ale societăților non-financiare de la 58 miliarde lei la 61 miliarde lei. Ceea ce înseamnă o cvasistagnare în termeni reali, atât pe partea populației cât și pe partea firmelor, echivalentă cu incapacitatea de preluare la intern a retragerilor de la extern.
Urmărește-ne pe Google News
