vineri

26 aprilie, 2024

2 martie, 2022

O ieşeancă şi oamenii pe care ea a reuşit să îi adune în jurul ei în doar câteva zile au salvat sute de ucraineni din inima Odesei, din calea bombardamentelor şi a tancurilor ruseşti. Luni au fost scoase din Ucraina 200 de persoane, iar ieri mai ajunseseră încă 400.

Smaranda (foto) are doar 27 de ani, iar aventura pe care a pornit-o la finalul săptămânii trecute pare desprinsă dintr-un film. A aflat de o ucraineacă însărcinată în luna a opta, căsătorită cu un canadian, de pe reţelele de socializare, iar mesajul acesteia a emoţionat-o atât de tare încât nu a renunţat până nu a găsit o soluţie pentru ea.

„Vineri după-amiază am citit pe Facebook un anunţ de la această femeie care suna cam aşa: «primeşti 2,5 persoane şi două pisici în maşina ta?». Iar de acolo am postat mesajul mai departe, iar în final am dat de Dragoş din Focşani care a fost de acord să meargă după ei”. Iar aşa a început aventura ieşencei peste graniţa cu Ucraina.


Dragoş, bărbatul din Focşani care a fost de acord să plece cu un microbuz până în Odesa, a plecat la drum vineri seara la ora 20.00. Smaranda a stat cu el în telefon tot drumul, pentru a-l ţine la curent cu bombardamentele şi cu ştirile oficiale, aşa că nu au închis niciunul dintre ei nici măcar un ochi.

Ajuns la destinaţie, Dragoș a încărcat microbuzul cu nouă locuri, pentru că între timp au mai aflat şi alte persoane de transport.

Apoi, Dragoş s-a întors la Odesa pentru a mai lua un transport de persoane pe care să îi aducă în Republica Moldova.

Citiți întreg materialul pe Ziarul de Iași.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: