În urma mai multor explozii puternice, o fabrică de baterii litiu-ion a fost incendiată în Coreea de Sud, 22 de angajați, majoritatea chinezi, au murit. Aducerea sub control a incendiului a durat în jur de șase ore, au declarat pompierii care au intervenit pentru a opri dezastrul.
Incendiul a distrus o fabrică aparținând producătorului de baterii electrice Aricell din Hwaseong, un grup industrial situat la sud-vest de capitala Seul.
Printre morți se numără optsprezece muncitori chinezi și un laoțian. Naționalitatea uneia dintre victime nu a fost încă confirmată, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Kim Jin-young reporterilor, citând informații de la oficialii companiei.
Incendiul a început la 10:31 a.m. ora locală după ce o serie de baterii au explodat în interiorul unui depozit în care erau depozitate aproximativ 35.000 de unități, a spus Kim. Ce a declanșat explozia rămâne neclar, a spus el.
Un jurnalist Reuters a văzut pompierii evacuând cel puțin șase cadavre din fabrică. Din cauza intensității incendiului, salvatorilor le este greu să identifice morții, a spus Kim.
Două persoane erau tratate pentru arsuri majore, au declarat oficialii de la fața locului.
Imaginile TV în direct au arătat pompierii stropind clădirea deteriorată din oțel și beton. Părți ale nivelului superior se prăbușiseră, iar bucăți mari din clădire păreau aruncate în aer de explozii.
Imaginile aeriene au arătat nori masivi de fum alb care ieșeau din structura de beton și explozii puternice în interiorul clădirii.
Kim Jae-ho, profesor de prevenire a incendiilor și dezastrelor la Universitatea Daejeon, a declarat că incendiul s-a extins mult prea repede pentru ca muncitorii să se poată evacua.
„Materialele din care este producă bateria, cum ar fi nichelul, sunt ușor inflamabile”, a spus el. „Atât de puternic inflamabile, încât nu există suficient timp de reacție, în comparație cu un incendiu provocat de alte materiale”.
Președintele Yoon Suk Yeol a vizitat mai târziu locul accidentului luni. Ministrul de Interne Lee Sang-min a cerut autorităților locale să ia măsuri pentru a preveni contaminarea zonei înconjurătoare cu substanțe chimice toxice.
Înființată în 2020, Aricell produce baterii cu litiu pentru senzori și dispozitive de comunicații radio. Are 48 de angajați, conform ultimului său document de reglementare și profilului său Linkedin.
Compania nu este listată la bursa din Coreea de Sud, dar este deținută în majoritate de S-Connect, conform documentului de înregistrare al Aricell. S-Connect este înregistrată pe indicele secundar Kosdaq, iar acțiunile sale au scăzut cu 22,5%.
Park Chul-wan de la Universitatea Seojeong a spus că Aricell este cunoscută pentru că folosește materiale extrem de toxice, ceea ce ar putea explica numărul mare de morți.
„Faptul că au fost atât de multe victime când acesta era doar la etajul doi se datorează materialelor toxice și nu atât din cauza arsurilor”, a spus el.
Coreea de Sud a depus eforturi pentru a îmbunătăți siguranța la locul de muncă, după mai multe accidente din trecut, dintre care multe au fost puse pe seama neglijenței.
În fiecare an, zeci de muncitori sunt omorâți în accidente de muncă, ceea ce a determinat parlamentul să adopte o lege menită să pedepsească directorii unei companii în cazul unui accident mortal, mergând până la pedepse cu închisoarea.
Coreea de Sud găzduiește, de asemenea, mari producători de baterii litiu-ion care alimentează vehicule electrice (EV) și al cincilea cel mai mare producător de automobile din lume, Hyundai Motor Group, care face eforturi pentru a trece de la mașinile cu ardere internă la vehiculele electrice.
***