O anomalie care și-a atins potențialul: Depopularea nu mai ajută prea mult la creșterea PIB/Locuitor

Datele publicate de Eurostat referitoare la evoluţia PIB/locuitor în perioada 2005 – 2015 arată că ritmul de creştere al acestui indicator esenţial pentru nivelul de trai a fost amplificat, în raport cu cel dat de creşterea economică în termeni reali, de scăderea constantă a populaţiei rezidente, care s-a diminuat ( potrivit datelor oficiale) cu nu mai puţin de 1,75 milioane persoane în ultimii 12 ani.

Adaosul de PIB/locuitor rezultat din împuţinarea în fiecare an a românilor în raport cu care se face împărţirea acelaşi rezultat economic aflat la numărătorul fracţiei ce descrie sintetic bunăstarea dintr-o ţară a scăzut de la 0,6% în anii 2005 – 2006 spre 0,4% în prezent, cu un vârf important în perioada 2007 – 2008 şi atenuat în 2009, imediat după aderarea la UE (vezi tabelul).

Practic, intrarea în Uniune şi liberalizarea treptată ( unele state au dat drumul la imigraţia pentru angajare românilor şi bulgarilor imediat după 1 ianuarie 2007, altele au solicitat perioade de tranziţie de până la şapte ani) a circulaţiei forţei de muncă au dus la amplificarea strict pe această cale a PIB/locuitor al României cu circa două procente şi jumătate.

Acest aport semnificativ la valoarea cu care ne raportăm la media europeană de nivel de trai pe locuitor nu este rezultatul creşterii economice – altminteri consistentă în ansamblu, din 2005 încoace – ci al părăsirii ţării de o parte a celor care nu au mai găsit aici condiţii pentru a desfăşura o activitate plătită decent.

Desigur, valoarea PIB a fost amplificată apoi an de an de banii trimişi rudelor rămase în ţară, care au contat ca investiţii „străine”, au amplificat consumul şi au stimulat pe această cale producţia locală, susţinând totodată şi valoarea monedei naţionale ( aflată în regim de flotare controlată), implicit stabilitatea preţurilor la produsele de import pentru cei rămaşi în ţară.

Poate că ar fi fost mult mai bine dacă am fi avut suficiente locuri de muncă iar contribuţia celor plecaţi în căutare de lucru la bunăstarea României s-ar fi produs din interior, însă nu e clar dacă valoarea adăugată de aceştia la nivelul de productivitate de aici ar fi fost suficientă pentru a compensa efectul indirect dar substanţial al transferului către ţara de origine a unei părţi din valoarea adăugată în străinătate, unde retribuirea activităţii lor a fost acolo mult mai mare.

Asta fără a mai pune la socoteală problemele sociale majore, cu presiune crescută nu atât pe locurile de muncă ( paradoxal, plecarea unora, de multe ori a celor mai competenţi, a creeat spaţiu şi a generat salarii mai mari pentru cei rămaşi în ţară, unde deja se resimte o anumită lipsă de forţă de muncă) cât mai ales pe locuinţe, şcoli sau spitale.

Domenii unde statul nu a mai fost solicitat pe măsura noilor provocări venite dacă am fi avut o rată şi mai mare de sărăcie şi de neincluziune socială, un şomaj mult mai ridicat şi o rată inerent mult mai mare a infracţionalităţii. Aşadar, grăbirea, într-o anumită măsură, a aderării la UE ( se vehicula data de 1 ianuarie 2010 ca variantă de lucru şi e uşor de presupus ce se întâmpla dacă ne prindea criza mondială exact în ajunul integrării planficate) ne-a ferit de un lanţ întreg de probleme.

Revenind însă la relaţia între scăderea populaţiei şi PIB, trebuie subliniat că NU toată reducerea numărului locuitorilor poate fi pusă pe seama plecărilor din ţară. Unde datele de la 1 ianuarie 2017 arată un număr de 19,63 milioane de rezidenţi (o mică parte sunt străini) dar 22,20 milioane de persoane cu domiciliul în România. Adică o diferenţă în jur de două milioane şi jumătate de persoane.

Atenţie mare, o parte tot importantă a diminuării populaţiei a revenit diferenţei dintre natalitate şi mortalitate, care a început să preia tot mai clar pe parcurs din partea ce revine plecărilor din ţară, ajungând să dea în prezent undeva la trei sferturi din efectul de amplificare a PIB/locuitor potrivit celor mai recente date ale INS.

Ajungem, astfel, la cel mai important efect pe termen lung al plecărilor din ţară, dincolo de cel combinat rezultat din locurile de muncă şi încasările relativ reduse ca pondere în PIB, o altă chestiune ce ar trebui să preocupe factorii de decizie. Şi anume efectul CALITATIV, nu cantitativ, dat fiind că au plecat persoane care urmau să facă şi copii, tocmai pentru a le asigura un viitor mai bun în altă parte.

Pe această cale, se poate trage deja un semnal de alarmă, dată fiind reducerea foarte rapidă a naşterilor, cam de două ori mai rapidă decât scăderea numărului de decese între 2015 şi 2016.

Or, dacă pe moment, efectul per total este de amplificare a creşterii PIB/locuitor, va veni foarte rapid la scară istorică momentul în care apropierea ca nivel de trai de Occident va deveni, practic, imposibilă. Pentru că nu va avea cine să o facă, cel puţin din surse interne.