3 iulie, 2020

16 bănci din Zona Euro, inclusiv din Germania și Franţa, vor să facă funcțional până în 2022 un sistem de plăţi „cu adevărat european” care ar urma să digitalizeze integral plăţile de retail din regiune, unde jumătate din acestea încă se efectuează în numerar.

Sistemul urmează să concureze cu Visa şi Mastercard dar şi cu firmele digitale fintech.

„Sistemul este menit să întărească Europa, să o facă mai independentă şi robustă. Îl vom face împreună, punându-ne la un loc resursele”, a declarat Thierry Laborde, adjunctul directorului operaţional de la banca franceză BNP Paribas,citat de Reuters.


Printre celelalte bănci se numără BBVA, BNP Paribas, Commerzbank, Deutsche Bank, Santander, ING, UniCredit şi Societe Generale. Prețurile de distribuţie vor diferi „de la o bancă la alta, dar infrastructura va fi pan-europeană”, a adăugat Thierry Laborde.

Banca Centrală Europeană (BCE) a salutat inițiativa, după ce avertizase anul trecut că dependenţa de jucătorii din afara Europei pentru două treimi din plăţile care nu sunt efectuate în numerar creează riscul ca piaţa de plăţi să nu poată sprijini piaţa unică a UE şi euro.

Autorităţile UE şi şefii băncilor centrale căutau de mult timp un rival european care să concureze cu procesatorii americani de plăţi Mastercard şi Visa, şi, mai recent, cu giganţii din domeniul tehnologiei, cum ar fi Alipay şi Google. Alternativa nu a fost găsită, până acum, chiar dacă plăţile în timp real sunt posibile în zona euro din 2017.

Acum, aşa numita Iniţiativă de plăţi europeană (EPI) va deveni un nou standard pentru mijloacele de plată, oferind un card pentru consumatorii şi retailerii din Europa. Cardul va acoperi toate tipurile de tranzacţii, inclusiv cele în magazine, online, retragerile de numerar, potrivit uunui comunicat al celor 16 bănci.


„Obiectivul EPI este să ofere o soluţie care să funcţioneze în întreaga Europă şi să înlocuiască peisajul fragmentat actual”, mai spune comunicatul.

În săptămânile următoare se va înfiinţa o companie intermediară la Brexelles şi vor fi invitaţi şi alţi furnizori de servicii plăţi să i se alăture.

În ultimele luni resticţiile pandemiei au impulsionat plăţile fără cash.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: