fbpx

Europa

Comisia Europeană: În România există riscul ca școala online să agraveze inegalitățile deja accentuate. Observațiile de țară

“Există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate”, avertizează Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării profesionale… Mai mult

12.11.2020

La obiect

GFK: România, statul UE cel mai lovit de pandemie în puterea de cumpărare. Disparitățile regionale

România a fost cel mai afectat stat de pandemie din UE la nivelul puterii de cumpărare a consumatorilor, potrivit unui studiu publicat la nivel european… Mai mult

11.11.2020

La obiect

Septembrie 2020 – În pofida pandemiei, avansul salariului real revine la peste 5 procente

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna septembrie 2020 a fost de 5.414 lei, cu 77 de lei sau 1,4% mai… Mai mult

10.11.2020

La obiect

Deja, 13 miliarde de euro sau 6% din PIB deficit comercial. În septembrie, exporturile lunare au rămas pe minus, importurile au avansat cu 4 procente

Deficitul balanței comerciale a depășit 13 miliarde de euro după primele nouă luni ale anului (6% din PIB estimat), potrivit datelor publicate de INS. Pe… Mai mult

09.11.2020

Numirea procurorilor/ Victor Ponta susține că va face cu Traian Băsescu toate compromisurile ”bune pentru România”. Cât de util e controlul DNA

de Sorin Negoiţă 1.4.2013

Procesul de numire a șefilor Parchetului a creat disensiuni în USL, liberalul Crin Antonescu cerându-i social-democratului Victor Ponta să înceteze în a-i mai face președintelui Traian Băsescu concesii. Compromisurile premierului cu președintele și disensiunile din USL nu mai par atât de autentice dacă sunt privite prin prisma amendamentelor la un proiect de lege al Ministerului Justiției, care dau procurorului general puteri sporite în fața DNA.

Premierul Victor Ponta, a susținut luni că va face cu președintele Traian Băsescu toate compromisurile “bune pentru România”, în contextul în care liberalul Crin Antonescu s-a arătat nemulțumit de compromisurile pe care aliatul său le face cu șeful statului, inclusiv în privința numirii procurorului general și a procurorului-șef al DNA.

Disensiunile din PNL pe tema prezumtivei numiri a lui Kovesi la DNA

Victor Ponta a avut luni, la Parlament, o discuție cu copreședintele liberal al USL, Crin Antonescu.

”Voi face toate acele compromisuri pe care le consider bune pentru România, chiar dacă ele sunt dăunătoare pentru mine personal. În momentul în care ajungi într-o funcţie importantă trebuie să faci o balanţă”, a declarat Victor Ponta, care asigură și interimatul la Ministerul Justiției.

În context, șeful Guvernului a arătat că și președintele Traian Băsescu a făcut un compromis, acceptând ca fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar, să nu fie propus de ministrul Justiției în funcția de procuror general al României.

“Şi eu şi Crin Antonescu în multe momente am făcut compromisuri. (…) Uneori cedez eu, alteori cedează domnul Antonescu. Cedează şi domnul Băsescu, să ştiţi că nu e foarte fericit că nu e domnul Morar procuror general. Asta e, a făcut şi domnul Băsescu un compromis”, a susținut Victor Ponta.

”Cred că gestul preşedintelui de a-l numi pe Morar la Curtea Constituţională a fost o înţelegere a faptului că nu l-aş numi niciodată şi a faptului că altfel rămâneam blocaţi în privinţa numirilor”, a adăugat el.

Vineri, premierul afirmase că nu exclude nici propunerea Laurei Kovesi pentru funcția de procuror-șef al DNA, variantă dorită de Traian Băsescu.

“Mai ia şi Băsescu un an, pe urmă nu mai ia nimic. Mi se pare neserios să fac propuneri pe care ştiu că le respinge. Din acest motiv mi-am asumat interimatul la Ministerul Justiţiei, cred că trebuie să îmi asum”, a spus Victor Ponta, la Antena 3.

În replică, liberalul Crin Antonescu a menționat și varianta ruperii USL în cazul în care Kovesi ar fi propusă la DNA de ministrul interimar al Justiției.

”Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă, dar am îndoieli”, a afirmat Antonescu, duminică, tot la Antena 3.

Amendamentele care mută miza pe Procurorul general

Disensiunile din USL pe nominalizarea șefului DNA s-ar putea muta, însă, pe numirea și negocierea procurorului general : un proiect al MJ, amendat în Comisia pentru drepturile Omului a Senatului, va da procurorului general al României, în cazul că va trece, posibilitatea de a bloca interceptări ale DNA, solicitate pe motiv de siguranță națională.

(Descarcă de AICI amendamentele care dau puteri sporite procurorului general în fața DNA)

Astfel, în cazul în care Kovesi va fi numită la DNA,  procurorii din subordinea sa vor putea întâmpina blocaje în investigații din partea procurorului general, post în care care, în urma negocierilor, ar putea numită o persoană agreată de Victor Ponta și USL.

Pentru funcția de procuror general este vehiculat numele lui Tiberiu Nițu, care mai fusese respins o dată de președintele Băsescu, însă pe motiv de procedură de selecție netransparentă organizată de Ministerul Justiției.

Conform amendamentelor la proiectul din Senat, în dosarele de siguranță națională, procurorul de caz cere aprobare de interceptare la procurorul general, care poate respinge sau poate trimite mai departe solicitarea motivată către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În actuala Lege a siguranței naționale, procurorul de caz poate dispune direct, prin mandat, interceptări telefonice în caz de siguranță națională.

În practică, DNA invocă motive de siguranță națională pentru a efectua mai ușor interceptări telefonice în dosarele de mare corupție, în care sunt implicați politicieni.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 1.4.2013

Un raspuns

  1. CALIMAN EUGEN-analist de provincie
    2.4.2013, 2:25 pm

    1.Dincolo de esecul economic absolut,Presedintele a realizat o “jumatate” din reforma economica a Romaniei, prin crearea unei structuri anticoruptie stabile si functionale.Chiar fara cealalta “jumatate”(constind intr-un program de reconstructie economica si industriala),in lipsa caruia d-l Basescu n-a putut scoate Romania din criza – el are sustinea UE,ca promotor al luptei anticoruptie,impusa de UE.
    Sprijinul absolut al Bruxelles-ului pentru Presedinte, obliga Puterea sa tina cont de indicatiile sale in domeniul juridic si al luptei anticoruptie, chiar daca o (prea mare) serie de “compromisuri bune pentru Romania”,pe aceasta linie,poate arunca in aer,USL-ul.
    2.”Dependenta” de Presedinte a P.Ministrului,nu se datoreaza aderentei sale (prea) entuziaste la “razboiul” prezidential anticoruptie(desi poate sa-i convina politic), ci starii economice a Romaniei si incapacitatii USL de a determina, acea “crestere economica de 3-4 la suta pe an si crearea a un milion de noi locuri de munca”,ca “fundamente programatice” pentru iesirea din criza – promise electoratului sau. Fara crestere economica,cu disponibilizari masive,cu lipsa a 5-6 milioane de locuri de munca si nerealizarea celor promise,in pericol de a nu plati din vara,pensiile si salariile bugetarilor(situatie dezvaluita din interiorul guvernarii),etc. – P.Ministrul Ponta a ajuns la mina Presedintelui.
    Acesta a devenit intermediarul,care,”via UE si FMI”, poate (ca in conditile esecului general)sa asigure Premierului si Guvernului,”aparatura (financiara)de sustinere artificiala a tarii in viata(economica) – acordul cu FMI.
    3. Odata cazut sub aceasta dependenta (fortuita), P.Ministrul cauta cu infrigurare,instrumente “eliberatoare” economic, capabile sa diminueze dependenta lui de UE,FMI – iar astfel si de Presedinte.
    Unul din acestea pare a fi fost gasit deja, in regionalizare, care din “utopie a dezvoltarii”,a devenit treptat, panaceu economic universal, capabil de a trata toate bolilor si neajunsurilor “economice” si politice ale tarii.
    4.Descoperind aceasta “solutie”,Premierul avea ca urmator pas, sa “constate”, ca Guvernul are “prea multe atributii” si trebuie neaparat, sa transfere din ele,autoritatilor judetene si locale, prin “regionalizare”!
    Esuind in constructia programului de crestere economica si crearea de noi locuri de munca,in nici un caz,Premierul nu va opri la Guvern atributia dezvoltarii economice nationale, ci doar pe cea a stabilirii de taxe si impozite…conform “ideologiei economice” (perdante,depasite istoric) a PNL(vezi “Reconstructia Liberala a Romaniei”,doc. ideologic al PNL,2002, capitolul ultim:”Concluzii”).
    Atributiile de “dezvoltare economica”(de care s-a dovedit incapabil nu doar actualul Guvern), vor fi impachetate(politic) in analize tehnice si axiome stiintifice,privind “posibilitatile majore regionale si locale in domeniul dezvoltarii economice”, apoi vor fi “transferata”(ca demers de “reforma” economica majora), catre regiuni, judete si zonele locale.
    5.Pina cind demersul profund “reformator” al regionalizarii va fi implinit,Premierul va fi nevoit sa faca multe alte “compromisuri bune pentru tara”.
    Va fi totusi,o asteptare neimplinita, ca Presedintele sa piarda functia de “intermediar” politic,intre Guvern si FMI – chiar daca acordurile, banii UE si imprumuturile pentru plata pensiilor si bugetarilor, se vor negocia si derula prin “regionalii”,carora le-au fost transferate toate aceste atributii si raspunderi.
    6.Este o iluzie ca “minareala” regionalizarii,i-l va scapa pe Premier de actuala dependenta de Presedinte si UE – fiindca alte si alte constringeri economice si sociale,vor impune acestuia,sa mearga(cu caciula in mina)dupa noi pomeni, inlesniri,acorduri,etc.,determinate de starea de natiune esuata a Romaniei!
    Unica cale de eliberare de UE si urmasii “prim-minstrului” Franks,care pastreaza aceasta functie dominatoare asupra tarii si Premierului(prin Presedinte),este iesirea din criza generala, printr-un amplu “program de reconstructie economica si industriala” a tarii!
    7.Pentru aceasta insa,PSD trebuie cu orce pret,sa paraseasca incepind cu Premierul, perdanta (viziune) ideologica economica a PNL, (care promoveaza “iesirea statului din economie” – in documentul liberal citat – inclusiv cind e vorba de reconstructia industriala) si sa porneasca pe un drum constructiv PRO-ACTIV,de la FUNDAMENTUL propriei ideologii economice, sanatoase si durabile – profesata de ilustrul ideolog al PSD, Adrian Nastase.
    Acesta scria in 2007 ca: “Elementul esential al restructurarii trebuie sa fie REINDUSTRIALIZAREA ROMANIEI care sa asigure dezvoltarea durabla, o crestere economica puternica…”(citat,pag. 229,”Romania Europeana”,Ed. MondoMedia,2007).
    Aceste cuvinte de corecta viziune si profunda intelegere a singurului parcurs realist si optim pentru Romania, face din “apostolul anului 2007 al industrializarii”, promototul SPIRITUAL al unicului “model economic 2013” de iesire din criza si dobindire a “neatirnarii” de un “exterior” fragil si nefunctional – care a devenit UE.
    8.Daca Premierul Ponta(din initiativa personala ori sub presiunea “ideologica” a PNL) s-a gindit vreodata sa urmeze “expertiza economica a PNL” si a ales sa se desparta de cea a lui A.Nastase – detinatorul unicei viziuni si consultante/expertize economice asupra dezvoltarii economice,care are ca motor national reindustrializarea – atunci a ales calea sigura de continuare nu numai a “dezintegrarii economice si industriale” a Romaniei,ci si a distrugerii propriei cariere politice.
    9.Anii pierduti prin experimente esuante, in locul constructiei unui proiect pe “cerinta si potentialul national al reindustrialzarii”, profesat in 2007 de ideologia economica a PSD, nu vor putea fi niciodata recuperati politic de PSD.
    Acesta va plati politic, odata cu saracii Romanei – la fel ca PDL, incapacitatea ideologica de a pleca de la viziuni si proiecte economice PRO-ACTIVE,generatoare de intreprinderi si locuri de munca, cum este cel de reindustrializare – iar nu de la “colateralitati” economice, de genul “regionalizarii”,a schimbarii Constitutiei, in a face din agricultura sau turism motoare de dezvoltare,etc.

Lăsați un comentariu


Stiri

Document / Planul Național de Redresare și Reziliență, lansat oficial în consultare publică

Victor Bratu

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, elaborat de Ministerul Fondurilor Europene, a fost prezentat, joi seară, în cadrul unui eveniment la care au participat preşedintele… Mai mult

Europa

Premieră: Contract ESA semnat pentru servicii de eliminare a deșeurilor spațiale – participă la operațiune și companii din România

Iulian Soare

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a semnat joi încheierea un contract de 86 de milioane de euro pentru achiziționarea unor servicii în premieră: eliminarea de pe… Mai mult

Stiri

Modificări importante la Codul Fiscal adoptate de Parlament: Consolidarea fiscală, recuperarea TVA, scutiri de impozite și suspendarea inspecției fiscale

Alexandra Pele

Parlamentul a adoptat la începutul săptămânii o serie de modificări importante la Codul Fiscal, respectiv la Codul de Procedură Fiscală. Este vorba de un proiect… Mai mult

Stiri

Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu vrea să participe la ședințele de politică monetară ale BNR

Alexandra Pele

Ministrul Finanțelor Publice Florin Cîțu a anunțat joi că dorește să participe la ședințele de politică monetară ale Băncii Naționale a României (BNR), așa cum… Mai mult

Stiri

Exporturile românești în Germania au scăzut cu 18%, sub 10 mld. euro, în primele 9 luni din 2020

Adrian N Ionescu

Exporturile României în Germania au scăzut cu 18%, până la 9,8 miliarde de euro, în primele 9 luni ale anului. Totodată, diminuarea importurilor din Germania… Mai mult

Stiri

Deficitul bugetar a urcat la 7% din PIB în octombrie

Alexandra Pele

Execuția bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 74,04 miliarde de lei, echivalentul a 7,05% din PIB,… Mai mult

Stiri

Locurile pentru noii rezidenți au fost suplimentate cu peste 2.000 de posturi

Vladimir Ionescu

Cifra de şcolarizare pentru rezidențiat a fost suplimentată anul acesta cu 2.055 de locuri, pentru a-i cuprinde pe toți absolvenții admiși, adică pe cei 9.116… Mai mult