Grecia este prinsă într-un cerc vicios al insolvenţei, slabei competitivităţi şi depresiei tot mai adânci. Exacerbată de o austeritate fiscală draconică, datoria sa publică se îndreaptă spre 200% din PIB. Pentru a scăpa de acest cerc, Grecia trebuie să înceapă acum un default ordonat, o ieşire în mod voluntar din zona euro şi o revenire la drahmă, este de părere Nouriel Roubini, preşedintele Roubini Global Economics, profesor la Stern School, Universitatea New York, şi co-autor al cărţii „Crisis Economics”, semnatarul articolului publicat de Financial Times în ediţia de luni.
Recentul acord privind datoria Greciei oferit de Europa a fost o tranzacţie financiară proastă, oferind mult mai puţină scutire de datorii decât are nevoie ţara. Practic, scutirea reală de datorii este aproape zero. Cea mai bună alegere ar fi să se respingă acest acord şi, sub ameninţarea incapacităţii de plată, să se renegocieze un acord mai bun, crede Roubini.
Cu toate acestea, chiar dacă Greciei i se va acorda curând o scutire reală şi semnificativă asupra datoriei publice, nu va putea reveni la o creştere dacă competitivitatea nu va fi rapid restabilită. Fără o revenire la creştere economică, datoriile sale vor rămâne nesustenabile. Toate opţiunile ce ar putea restabili competitivitatea necesită însă deprecierea reală a monedei.
Prima dintre aceste opţiuni, o slăbire bruscă a monedei euro, este puţin probabilă în timp ce SUA sunt slabe economic iar Germania supercompetitivă. O reducere rapidă a costurilor unitare ale muncii, prin reforme structurale care cresc productivitatea în condiţii de salarii excesive, este la fel de puţin probabilă. Germania a avut nevoie de 10 ani pentru a-şi restabili competitivitatea în acest mod. Grecia nu poate aştepta în depresie un deceniu. A treia opţiune este o deflaţie rapidă a preţurilor şi salariilor, cunoscută drept „devalorizare internă”. Dar acest lucru va duce la cinci ani de depresie tot mai profundă, în timp ce datoriile publice devin tot mai nesustenabile.
În mod logic, dacă aceste trei opţiuni nu sunt posibile, singura cale rămasă este de a părăsi zona euro. O revenire la moneda naţională şi o depreciere bruscă ar restabili rapid competitivitatea şi creşterea, aşa cum s-a întâmplat în Argentina şi multe alte pieţe emergente, care au abandonat rata fixă de schimb.
Acest proces va fi traumatizant, desigur. Problema cea mai importantă va fi reprezentată de pierderile de capital pentru instituţiile financiare de bază din zona euro. Totuşi, aceste probleme pot fi depăşite, crede Roubini. O „drachmatizare” unilaterală a datoriilor în euro va fi necesară şi inevitabilă.
Băncile majore din zona euro şi investitorii vor suferi pierderi mari în acest proces, dar şi acestea vor putea fi gestionate dacă aceste instituţii sunt recapitalizate în mod corespunzator şi agresiv.
Cei care susţin că contaminarea îi va trage şi pe alţii în criză sunt prea pesimişti. Şi alte ţări periferice au o sustenabilitate a datoriei şi probleme de competitivitate de tipul celor din Grecia. Portugalia, de exemplu, ar putea fi nevoită să-şi restructureze datoriile şi să iasă de asemenea din zona euro. economii lipsite de lichidităţi dar potenţial solvabile, cum ar fi Italia şi Spania, vor avea nevoie de sprijinul Europei, indiferent dacă Grecia iese sau nu din zona euro.
O ieşire a Greciei ar putea avea beneficii secundare, susţine Roubini. Alte economii din zona euro afectate de criză vor avea şansa de a decide singure dacă doresc să urmeze acest exemplu, sau să rămână în eurozonă, cu toate costurile pe care le va implica acest lucru. Indiferent de ceea ce va face Grecia, băncile din zona euro trebuie să fie acum recapitalizate rapid. Pentru aceasta este nevoie de un nou program la nivel de UE, unul care să nu se bazeze însă pe estimări de mântuială şi teste de stres false. O ieşire a Greciei din euro ar putea fi un catalizator pentru această abordare.
Experienţele recente ale Islandei şi multor pieţe emergente din ultimii 20 de ani, arată că o restructurare ordonată şi o reducere a datoriilor externe pot restabili sustenabilitatea datoriei, competitivitatea şi creşterea economică. Ca şi în aceste cazuri, pagubele colaterale ale ieşirii Greciei din euro vor fi considerabile, dar pot fi limitate.
Ca în cazul unei căsătorii care s-a sfârşit şi care necesită un divorţ, este mai bine să existe reguli care să facă separarea mai puţin costisitoare pentru ambele parti. Divorţul este dureros şi costisitor chiar şi atunci când există astfel de reguli. O ieşire ordonată din zona euro va fi grea, dar dacă te uiţi la implozia dezordonată lentă a economiei şi societăţii elene va fi şi mai rău.
