12 iunie, 2022

Marian Enache a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR), potrivit unui anunţ făcut de instituţie.

„În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenți, domnul Marian Enache a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, trei noi judecători – Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei şi Bogdan Licu – au depus jurământul pentru mandatul de nouă ani la şefia CCR.


După alegerea ca președinte al Curții Constituționale, Marian Enache a precizat direcțiile principale de acțiune ale mandatului său vor pune accent pe dinamism, deschidere, dialog, digitalizare, management eficient și consolidarea echidistanței CCR.

Noul preşedinte are în vedere, printre altele, impulsionarea activităţii Curţii Constituţionale, având în vedere că sunt peste 8.800 de dosare pe rol, aflate în diverse stadii de soluţionare. Aceste dosare sunt din perioada 2018-2022, unele fiind pe rolul său de peste patru ani.

„Toate acestea se pot realiza numai cu efortul, mobilizarea şi sprijinul colegilor judecători şi magistraţi-asistenţi, precum şi cu cel al personalului Curţii Constituţionale. Domnul preşedinte Marian Eneche a subliniat că, în opinia sa, Curtea Constituţională trebuie să constituie un sprijin real atât pentru cetăţeni, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor, cât şi pentru autorităţile statului, în vederea realizării competenţelor lor potrivit Legii fundamentale a statului”, mai transmite CCR.

Marian Enache a fost numit judecător al CCR de Senat în 2016, pentru un mandat de 9 ani.


Noul Președinte al Curții Constituționale, Marian Enache a fost deputat FSN în 1990-1992 şi PDSR în 1996-2000. În 2012-2016 a reintrat în Parlament, pe listele PSD.

Enache, în vârstă de 61 de ani, a absolvit Facultatea de Drept în 1977 şi a obţinut un doctorat în științe juridice în 1998.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: