Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg (foto) va prelua miercuri conducerea NATO. În vârstă de 55 de ani, Jens Stoltenberg îi succede danezului Anders Fogh Rasmussen, al cărui discurs dur împotriva Rusiei de la începutul crizei ucrainene a contribuit la schiţarea imaginii unei Alianţei care revine la originile ei, apărarea colectivă în faţa Rusiei amintind de Războiul Rece.
Negociator experimentat, Jens Stoltenberg este un susţinător al compromisului, astfel că unii dintre apropiaţii săi i-au reproşat că evită conflictul. “Nimeni nu poate vedea în Jens Stoltenberg un adept al forţei în politica de securitate”, afirmă Gunnar Stavrum, analist la cotidianul online Nettavisen. El consideră că “alegerea lui Jens Stoltenberg arată că, într-o perioadă de intensificare a conflictelor internaţionale, marile puteri din NATO susţin un secretar general dispus la compromis”.
Contextul şi noile provocări
Alianţa Nord-Atlantică îşi căuta în urmă cu un an o nouă raţiune de a fi în conrextul retragerii soldaţilor săi din Afganistan, unde au luptat timp de 13 ani fără succes în eradicarea talibanilor şi fără a permite instalarea unui regim stabil.
“Dar tocmai am traversat un an de turbulenţe”, a observat ambasadorul Estoniei la NATO, Lauri Lepik, cu trimitere la atitudinea Rusiei care a anexat Crimeea la începutul lui martie, apoi a trimis trupe să lupte alături de separatişti în estul Ucrainei, şi emergenţa islamiştilor ultraviolenţi în Irak şi Siria.
În acest context, baza structurală a bugetelor apărării “face ţările NATO subdotate pentru a descuraja cu adevărat Rusia în estul Europei, în timp ce se confruntă cu tulburări tot mai mari în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu”, subliniază Alexandra de Hoop Scheffer, de la institutul american German Marshall Fund.
Cei 28 de lideri aliaţi au decis la începutul lui septembrie, în cadrul summitului din Ţara Galilor, să conceapă un “plan de reacţie rapidă” al NATO, care să permită mobilizarea de trupe în câteva zile în caz de agresiune, consolidarea bazelor din Ţările Baltice şi Polonia şi asigurarea unei “prezenţe continue” a aliaţilor în est, cu rotaţia trupelor şi prepoziţionarea de armament şi echipamente.
Statele membre NATO au promis, de asemenea, să sporească cheltuielile militare la 2 la sută din PIB în zece ani, răspunzând unei cereri a Statelor Unite.
“Noul secretar general va trebui să se concentreze pe punerea în aplicare a acestor alegeri”, apreciază Jan Techau, directorul institutului Carnegie Europe. Creşterea cheltuielilor de apărare comună “va fi foarte dificil” de obţinut din partea aliaţilor, apreciază Jan Techau. “Va trebui jucat un joc politic cu tact. Dacă Stoltenberg reuşeşte acest lucru, va fi un real succes”, afirmă directorul institutului Carnegie Europe.
Planul de reacţie va constitui un test de credibilitate pentru NATO: “Acesta va fi urmărit îndeaproape. Va trebui să funcţioneze pe o perioadă lungă, nu doar un an sau doi”, subliniază Jan Techau.
Dincolo de aceasta, “o abordare pragamatică şi prudentă cu privire la viitorul Ucrainei” este necesară pentru “păstrarea posibilităţii de cooperare cu Rusia pe termen lung” pe subiecte precum terorismul, conflictul din Siria, proliferarea nucleară, Afganistanul, subliniază de Hoop Scheffer.
Principala provocare a NATO va fi găsirea tonului potrivit pentru a se adresa Rusiei, acuzată că desfăşoară un “război hibrid” în Ucraina, care combină o intervenţie militară neasumată (forţe speciale şi trupe la sol, trimiterea de arme rebelilor), o propagandă antioccidentală virulentă, o alternanţă de şantaj şi concesii şi atacuri informatice.
În aprilie, orice cooperare militară şi civilă între NATO şi Rusia a fost întreruptă, iar Consiliul NATO-Rusia, un organism de consultare politică creat în 2002, “este în comă profundă”, a recunoscut un oficial de rang înalt al NATO, Timo Koster. “Nu vom putea trezi pacientul” pentru moment, “dar punctul nostru de vedere este că va trebui să păstrăm canalul politic deschis”.
