sâmbătă

20 aprilie, 2024

8 ianuarie, 2014

În 2014 intră în vigoare noi reglementări europene privind protecţia consumatorilor, drepturile de proprietate intelectuală şi protecţia mediului înconjurător.

De asemenea, se vor adopta regulile care vizează mecanismul unic de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, garantarea depozitelor bancare şi facilitarea libertăţii de circulaţie a forţei de muncă.

Din luna ianuarie intră în vigoare noi reglementări privind dreptul de proprietate intelectuală. Sunt introduse reguli noi privind jurisdicţia tribunalelor şi recunoaşterea deciziilor judecătoreşti în materie în spaţiul UE şi se extind controalele la frontierele Uniunii pentru prevenirea încălcărilor potenţiale ale acestor drepturi.


Corpul voluntar European deschide oportunităţi pentru 10.000 de persoane care doresc să lucreze ca voluntari în operaţiuni umanitare în întreaga lume. Tot din ianuarie se deschide noul program Erasmus+. 14 miliarde de euro sunt alocate acestui program care îşi propune să ajute peste 4 milioane de studenţi să studieze în străinătate.

În luna februarie intră în vigoare noi standarde ecologice pentru uscătoarele de rufe.

Termometrele şi alte dispozitive de măsurare cu mercur vor fi interzise în spaţiul UE

Gestionarea deşeurilor electrice şi electronice se va face după noi norme, care intră în vigoare în luna noiembrie.


Anul acesta intră în vigoare şi noile norme privind etichetarea- alimentele procesate trebuie să prezinte obligatoriu informaţii nutriţionale, ambalajul cărnii neprocesate trebuie etichetat cu ţara de origine, iar pe etichetele alimentelor trebuie să se regăsească, la ingrediente, alergenii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: