24 noiembrie, 2018

Poliţia din Paris a folosit gaze lacrimogene, sâmbătă, pentru a-i dispersa pe manifestanţii care demonstrează pentru a doua săptămână consecutiv faţă de creşterea preţurilor la carburanţi.

Sâmbătă, în jurul prânzului, se înregistrau violențe la Paris, unde mii de oameni protestau faţă de scumpirea carburanţilor. Este aşa-numitul protest al vestelor galbene.

Manifestanţii, potrivit imaginilor difuzate de Digi, au umplut bulevardul Champs-Elysees, unde au forţat cordoanele poliţiei şi au aruncat cu pietre şi sticle în forţele de ordine. Au ridicat baricade, iar autorităţile susţin că printre ei sunt şi câteva sute de extremişti de dreapta, care agită spiritele. Oamenii au încercat să ajungă la Palatul Elysee, însă au fost întorşi din drum cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă de cei trei mii de poliţişti scoşi pe străzi.


Proteste au fost şi vineri seară, iar un bărbat a ameninţat că detonează o grenadă într-o benzinărie. El era nemulţumit că preşedintele Emmanuel Macron nu-i primeşte la Elysee pe protestatari. S-a predat până la urmă, dar situaţia rămâne extrem de tensionată în Hexagon.

Totul a plecat de la introducerea unei noi taxe pentru carburanţi. Benzina şi motorina s-au scumpit cu 23 la sută, iar oamenii acuză şi scăderea puterii de cumpărare.

De-a lungul săptămânii au fost manifestaţii în întreaga ţară, iar bilanţul indică doi morţi şi peste 600 de răniţi. În plus, 450 de oameni au fost arestaţi, după ce sute de mii de francezi au blocat cele mai importante şosele din Hexagon.

Demonstranţii au blocat circulaţia pe şosele şi autostrăzi, aşa că nici o maşină nu a mai putut trece. În oraşe, huligani necunoscuţi au incendiat show-room-uri auto şi au distrus peste 70 de maşini.


De partea sa, guvernul de la Paris a anunţat că nu are de gând să renunţe la creşterea accizelor la carburanţi. Premierul Edouard Philippe a spus că stategia Executivului este bună şi că va continua pe acest drum.

Aproximativ 13.000 de persoane s-au adunat luni, 19 noiembrie, în 358 de locuri din Franţa, după ce sâmbătă, 17 noiembrie, au ieșit să manifesteze 290.000 de oameni, în peste 2.000 de locuri, pentru a protesta faţă de politica economică a Guvernului condus de Edouard Philippe.

Această mişcare polimorfă şi fără un lider identificat a fost iniţiată de membri ai societăţii civile, care au îndemnat pe reţele de socializare la acţiuni contra creşterii preţului carburanţilor. Motivele nemulţumirii s-au extins, apoi, la o denunţare mai globală a politicii Guvernului în domeniul taxării şi scăderii puterii de cumpărare.

Apeluri la manifestaţii „pe jos, pe cal sau cu maşina”, în vederea „blocării” Parisului, pe 24 noiembrie, au fost amplu preluate şi răspândite pe Facebook, notează News.ro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: