duminică

14 aprilie, 2024

15 martie, 2018

Administraţia Donald Trump a anunţat, joi, noi sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza unor atacuri cibernetice asupra infrastructurii energetice, nucleare şi aeriene din Statele Unite, dar și a ingerinței în alegerile prezidențiale din 2016.

Este vorba de 19 persoane și entități – este vorba de angajați ai FSB (Serviciul Federal de Securitate, fostul KGB) şi GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), printre care se numără și cele 13 persoane inculpate în ancheta procurorului special Robert Mueller legată de intervenția Rusiei în alegeri din SUA.


Sancţiunile prevăd îngheţarea activelor persoanelor vizate şi interdicţia pentru companiile americane de a face afaceri cu acestea.

Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a denunţat o serie de atacuri cibernetice „periculoase” lansate de Rusia, referindu-se inclusiv la ingerinţele în scrutinul prezidenţial din 2016.

„Administraţia SUA confruntă şi contracarează activităţile cibernetice ruse, inclusiv ingerinţele în scrutinul prezidenţial american, atacuri cibernetice distructive, intruziuni asupra infrastructurii esenţiale”, a declarat oficialul american.

Este vizată, de asemenea, și compania Internet Research Agency (“ferma de trolli” folosiți în timpul campaniei pe rețelele sociale), finanţată de către statul rus, și pe care ancheta lui Mueller o acuză că a orchestrat mare parte din atacurile cibernetice din timpul alegerilor prezidenţiale americane.


Departamentul  acuză GRU şi armata rusă că s-au amestecat în alegerile americane şi de faptul că sunt ”direct responsabile” de atacul NotPetya, care a afectat întreprinderi în întreaga Europă în iunie 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: