vineri

29 martie, 2024

2 iunie, 2020

Uniunea Europeană speră să obțină din controversata ”taxă pe multinaționale”, anunțată ca parte a măsurilor de colectare de venituri suplimentare pentru fondul european de redresare economică, circa 10 miliarde de euro pe an, nivelul taxei urmând să fie de sub 0,2% din cifra de afaceri a marilor companii care beneficiază de piața unică europeană, transmite Euractiv.

Planul înaintat de Comisia Europeană și care urmează a fi discutat de liderii europeni vizează împrumutarea a circa 750 de miliarde de euro din piață pentru asigurarea resurselor de relansare economică a UE, în contextul în care pandemia Covid-19 a aruncat Europa în recesiune în acest an.

Pentru restituirea acestor credite, executivul european a venit cu mai multe propuneri de taxe, printre care și această impozitare a cifrei de afaceri a marilor companii, care ar urma să intre în vigoare în 2024.


”În funcție de modul în care va fi gândită, fie o sumă fixă, fie o sumă proporțională cu dimensiunea companiei, fie un procent din impozitul pe profit, cele circa 10 miliarde de euro pot fi colectate fără o povară excesivă asupra vreunei companii”, a comentat marți un purtător de cuvânt al Comisiei, adăugând că ”Zece miliarde de euro este sub 0,2% din cifra de afaceri generată de operațiunile europene ale companiilor mari vizate”.

Pe de altă parte, implementarea unei astfel de taxe se va dovedi dificilă. Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat într-un interviu pentru Euractiv că executivul european trebuie să fie ”foarte precaut” atunci când vine vorba despre propunerea unor taxe noi.

”Imaginația nu are limite”, a avertizat Breton. ”Știu că avem foarte multe propuneri. Unele vor fi bune, altele vor fi deștepte, câteva vor fi mai puține adecvate”, a comentat comisarul francez, avertizând că forma finală va depinde și de recomandările OECD, care lucrează la o serie de propuneri pentru uniformizarea impozitării în rândul statelor puternic industrializate și evitarea dublei impuneri, în special la capitole precum taxele digitale sau cele de mediu.

Comisarul european responsabil pentru buget, Johannes Hahn, a declarat într-un interviu pentru Financial Times, că noul impozit ar afecta circa 70.000 de companii mari, respectiv care au venituri de peste 750 de milioane de euro.


Hahn a explicat că nu există nicio altă soluție practică pentru asigurarea fondurilor necesare decât găsirea unor noi surse directe de venituri pentru Comisia Europeană. ”Ceea ce ne propunem este – ca cel târziu până la sfârșitul lui 2027 – să avem un flux funcțional și constant de noi resurse în bugetul Comisiei”, a explicat comisarul. Alternativa, a precizat el, nu este posibilă deoarece ar viza majorarea contribuțiilor unor state membre, o soluție imposibilă politic în acest moment.

Taxa care va fi percepută de la marile companii, un proiect care deocamdată este într-un stadiu incipient în interiorul Comisiei, ar urma să ia forma unei sume forfetare ce va fi plătită anual pentru utilizarea pieţei unice. Amploarea acestei „taxe de acces” va depinde de mărimea companiei, a precizat Johannes Hahn, adăugând că marile companii ar putea fi împărţite în două sau trei categorii.

Hahn argumentează că marile companii pot contribui ”puțin” având în vedere beneficiile pe care le au de pe seama pieței unice. Acestea se bucură de ”o bază de clienți mult mai mare, un lanț de aprovizionare intact, în multe state aceeași monedă și reglementări uniforme”, a argumentat comisarul austriac responsabil pentru bugetul UE.

Comisia analizează și alte posibile surse de venit prin care să finanțeze un buget ceva mai mare pentru viitorul exercițiu financiar. Printre acestea se numără taxa pe plastic sau taxa asupra importurilor cu o amprentă mare de carbon.

Orice taxă comună la nivelul UE are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: