Nivelul de trai din România – la 57% din media UE. Cheia creșterii – în România și în celelalte state din est

Nivelul de trai din România a crescut în ultimii zece ani cu 50% față de nivelul de plecare în raport cu media europeană, ceea ce ne plasează pe primul loc la acest capitol în cadrul UE.
Potrivit datelor publicate de Eurostat, de la 38% din media UE în anul 2006, am urcat la 57% în 2015, exprimat în PIB/locuitor ajustat cu nivelul prețurilor (paritatea puterilor de cumpărare standard PPPs) conform standardizării ESA 2010.

Un rol important în această evoluție l-a jucat reducerea nivelului inflației și stabilizarea prețurilor în preajma unei jumătăți din media europeană, după ce în anul 2008 urcasem rapid la peste 55% din această medie.

De reținut, în urma austerității induse de criză, cu reduceri de salarii și înghețarea pensiilor, nivelul prețurilor coborâse în 2012 la doar 46,5% din media europeană.

Evoluția nivelului relativ de trai în țările UE – specificul celorlalte țări

Am grupat țările UE pentru a scoate în evidență anumite caracteristici. Dintre fostele colege de bloc estic, se poate observa cum aproape s-a șters diferența de dezvoltare dintre Cehia și Slovacia, precum și modul în care Polonia, cu o politică economică mai inteligent coordonată, a reușit să recupereze și ”să ia fața” Ungariei.

Cehia a reușit să meargă pe o linie dificilă, respectiv creșterea nivelului de trai în pofida apropierii de prețurile occidentale.

Polonia și Ungaria, ca dealtfel și România, au utilizat politica monetară pentru amortizarea șocurilor din economie și replierea prin prețuri mai mici.

Ceea ce nu a putut fi cazul Bulgariei, cu o monedă națională egală valoric cu fosta marcă germană și legată rigid de euro.

Se poate vedea clar care au fost avantajele deciziei dificile din anii 1997-1998, când România a trecut peste recomandările de a adopta un consiliul monetar, similar cursului fix adoptat de Bulgaria (care, în treacăt fie spus, ar fi fost și mult mai comod pentru Banca Națională) și a mers pe flotarea controlată, la fel ca și economiile central-europene, Cehia, Polonia și Ungaria.

Desfășurarea ulterioară a evenimentelor avea să dea dreptate deciziei în cauză și explică reticența Cehiei și Poloniei în a trece la euro, deși sunt puternic integrate în Euroland ( ocupă locurile 6-7 în comerțul acestuia).

E suficient să comparăm progresele făcute de România cu cele ale Bulgariei în privința nivelului de trai în ultimii zece ani. Pornite de la același nivel, diferența din 2015 este una considerabilă.

Situațiile de majore scăderi ale nivelului de trai relativ la media europeană din Grecia, Spania sau Italia vin să confirme dificultatea de a obține propsperitate în absența unei discipline bugetare stricte și a imposibilității de compensare prin cursul de schimb a scăderilor de competitivitate. Desigur, exista și posibilitatea mai mult teoretică a reducerii veniturilor (așa-numita devalorizare internă) dar costurile sociale și politice s-au dovedit a fi foarte mari.

Indicele prețurilor a jucat un rol important

De remarcat și faptul că economiile mici sunt mult mai adaptabile (vezi țările baltice) și au reușit să se integreze (sau atașeze) la un nivel rezonabil în Zona Euro după ce au parcurs un traseu destul de sinuos în perioada crizei.

Interesant, Lituania, mai depărtată geografic de țările nordice și mai aproape de Polonia, a obținut performanța unui indicator de nivel de trai identic cu Estonia pe baza unor prețuri semnificativ mai reduse (66,6% din media UE față de 72,8%).

Procesul de convergență a prețurilor ( acestea reprezintă, prin raportarea la medie o țintă mișcătoare, la fel ca și nivelul de trai) a fost firesc în cazul țărilor ai căror indicatori au venit în jos spre medie ( de exemplu, Franța, Danemarca, Irlanda sau Luxemburg) sau de la valori mai mici spre media UE ( vezi Bulgaria sau țările baltice ).

Ceva mai ciudat, dar din motive diferite, s-au comportat două categorii de țări. Cele cu economii relativ mai dezvoltate, precum Grecia, Spania sau chiar Italia ( care a traversat reperul de 100% mergând în jos), care au redus întrucâtva indicele de prețuri față de media UE dar nu au reușit să țină pasul cu rezultatele economice dezamăgitoare pentru a păstra nivelul de trai.

Și cele foste socialiste, precum Polonia, Ungaria sau România, care au reușit să folosească păstrarea distanței în creșterea prețurilor față de media europeană pentru a concretiza avansul economic în majorarea nivelului relativ de trai.

Astfel, deși poate părea bizar, România avea anul trecut prețuri chiar mai mici relativ la media UE decât în urmă cu zece ani.

Artficiul fiscal făcut recent prin reducerea taxelor la produse și servicii ar putea da impresia unei diminuări minime a indicelui de prețuri în 2015 (49,6% în 2015 față de 49,8% în 2014, raportat la media UE).

Realitatea este, însă, că, pe fondul majorării considerabile a veniturilor, suntem în fața unei noi perioade în care va trebui să reușim performanța din Cehia. Adică să creștem nivelul de trai față de media UE, simultan cu prețurile relative.