Exporturile României au înregistrat un nou record lunar în iulie 2013, când s-au apropiat de 4,5 miliarde euro (valoarea preliminată este 4.482,6 milioane euro). Dar datele INS arată că, în pofida acestui fapt, deficitul lunar a urcat și el considerabil, până la 574 milioane euro ( a doua cea mai mare valoare din acest an, după cea consemnată în luna aprilie (613,8 milioane euro).
Comparativ cu aceeași lună din anul anterior, rezultatele livrărilor la extern se prezintă destul de bine, cu un spor de 16,1% al exporturilor, mult peste media de 7,7% înregistrată pe primele șapte luni din 2013. Dar ceea ce atrage atenția este avansul de 11,3% al importurilor, în contrast pronunțat cu rezultatul de -0,7% cumulat de la începutul anului.
Recordul importurilor lunare ale României a fost atins exact înainte de declanșarea crizei la noi, în septembrie 2008. Atunci, valoarea mărfurilor intrate în țară a atins aproape 5,4 miliarde euro (valoarea exactă a fost 5.395,2 milioane euro). În ultimii ani, pragul de cinci miliarde euro a mai fost depășit de puțin în lunile mai, septembrie și noiembrie din 2011, precum și în mai 2012, recordul de anul trecut fiind deținut de luna octombrie, cu 5.306,9 milioane euro.
Dincolo de revenirea cererii din zona UE și integrarea tot mai pronunțată a țării noastre în lanțurile de producție europene, trebuie semnalată schimbarea de macaz înregistrată pe segmentul non-UE. După o serie prelungită de valori pozitive, care ne-au ajutat la îmbunătățirea rezultatului de ansamblu în comerțul exterior, am reintrat în teritoriul neagtiv al soldului pe relația non-UE ( vezi tabelul)
Nu rezultatele pe zona UE au condus la mărirea deficitului lunar după ce acesta se diminuase în mai și iunie ci modificarea trendului pozitiv în raport cu țările care nu fac parte din Uniunea Europeană. Modificarea începuse încă din luna aprilie dar scăderea apare ca surprinzătoare prin ritm. Mai mult, și evoluția favorabilă de revenire spre valori mai scăzute a deficitului în raport ci statele UE a fost ușor întoarsă din drum în iulie.
Rezultatul măsurat de statistica oficală rămâne deocamdată mai bun cu 23% în termeni lunari și cu 42% cumulat de la începutul anului. Dar ultimele date disponibile sunt de natură să ne dea de gândit mai ales dacă se pun alături rezultatele pe 2012 și pe 2013. Acestea arată clar ce anume a susținut reducerea deficitului până acum și ce riscuri apar dacă se revine la soldul negativ pe segmentul non-UE.
Mai ales în contextul în care rezultatul de 84,0% al importurilor din țările non-UE înregistrat în prima jumătate a acestui an în raport cu perioada similară din 2012 a urcat brusc la 127,6%. Adică mult peste majorarea valorii de 102,2% la semestru a importurilor din țările UE până la 106,4% în iulie 2013 comparativ cu iulie 2012.
Un factor la care ar trebui să luăm aminte este aprecierea leului pe parcursul lunii iulie, atât în raport cu moneda unică europeană cât și cu dolarul american, spre 4,40 lei/euro în primul caz și 3,30 lei/dolar în cel de-al doilea. apreciere care nu a afectat exporturile dar, pe fondul unei creșteri a puterii de cumpărare la intern, a stimulat semnificativ importurile.