Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 a provocat pierderi în lanţ în tot sectorul energetic, iar consumatorii finali vor fi cei care vor plăti toate aceste pierderi, potrivit estimărilor lui Niculae Havrileţ (foto), consilier al ministrului Economiei, Mediului de afaceri și Energiei, citat de Agerpres.
Ministerul Economiei și Energiei a propus Guvernului adoptarea, în ianuarie, a unei ordonanţe simple pentru corectarea efectelor OUG 114.
Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Energiei se află în legătură cu Comisia Europeană, pentru a evita infringementul împotriva României pe diferitele spețe, din cauza OUG 114. Una dintre acestea are termen de soluţionare 26 decembrie.
Dacă România nu va rezolva problemele, va fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie de la 1 ianuarie 2020.
„Lucrăm şi ţinem legătura cu Comisia Europeană, astfel încât România să iasă din procedura de infringement şi să reimpună funcţionarea pieţei după modelul pieţei unice europene, nu după modelul anilor 2002-2003, unde ne-a adus OUG 114. În ceea ce priveşte discuţia dacă anularea prevederilor OUG 114 va duce sau nu la creşteri de preţuri, eu vă spun că cel mai mare păcat al ordonanţei a fost că nu a prevăzut ce se va întâmpla după expirarea termenelor din ordonanţă: 2021, 2022…”, a spus Nicoale Havrileţ.
Consilierul ministrului Economiei, care a fost şi preşedinte al Autorităţii Naţionale din Domeniul Energiei, crede că ordonanţa va produce efecte negative şi anii următori.
„Când se intervine administrativ într-o piaţă liberă, nu poţi să ai decât poziţia unui elefant într-un magazin de porţelanuri. La fel s-a întâmplat şi cu OUG 114, sunt efecte negative la vedere, evidente, şi unele care se vor vedea peste ani. Repararea efectelor negative este dificilă, pentru că s-au înregistrat pierderi pe tot lanţul, producătorii, furnizorii… Culmea, cel mai oropsit va fi consumatorul final, pentru că el va fi cel care va plăti tot ce înseamnă recuperarea costurilor. În plus, producătorii nu mai sunt interesaţi să facă investiţii, din cauza impredictibilităţii şi instabilităţii cadrului legislativ”, a arătat oficialul citat.
Mai mult, OUG 114 s-a dovedit inutilă: prețul gazelor pe piața liberă a ajuns la nivelul de 70-73 de lei / MWh, foarte aproape de preţul reglementat de 68 de lei pe MWh.
„Iată că preţurile au coborât din nou. Merita să ne întoarcem la modelul pieţei din 2002-2003? Nu merita. În acest moment, preţurile pe bursa din România sunt similare cu cele de la Baumgarten, deci este un preţ egalizat la nivel regional, aproximativ la nivelul din 2016″, a spus Nicolae Havrileț.