22 octombrie, 2013

Nicolae Demetriade a demisionat din funcțiile de director executiv și de membru al Consiliului de Administrație  pe care le deținea la Tarom. Nicolae Demetriade invocă aplicarea prevederilor ordonanţei privind managementul privat la Tarom, afirmând că aceasta a fost „o iluzie”.

„Aplicarea OUG 109/2011 a fost doar o iluzie”, a declarat Nicolae Demetriade pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă a demisionat doar din funcţia de director executiv, sau şi din Consiliul de Administraţie, Nicolae Demetriade a răspuns: „Din toate”.


CA-ul Tarom a hotărât în iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv, după ce reprezentanţii consiliului s-au declarat nemulţumiţi de activitatea directorului general al companiei, belgianul Christian Heinzmann.

Revenirea lui Nicolae Demetriade în conducerea Tarom a fost una controversată. Belgianul Christian Heinzmann acuza, în luna iunie, că a fost forțat de către Consiliul de Administrație să-și scurteze mandatul de la 4 ani la un an, deși rezultatele financiare ale companiei de până în acel moment erau pozitive prin comparație cu cele din aceeași perioadă a anului precedent. Odată cu scurtarea mandatului lui Heinzmann, a fost numit director executiv Nicolae Demetriade, fostul șef al Tarom.

La momentul scurtării mandatului, și Crhsitian Heionzmann lăsa să se înțeleagă că managementul privat la o companie românească de stat e o iluzie.

Nicolae Demetriade a fost numit în CA al Tarom în luna mai şi declara atunci că nu există nicio şansă ca rentabilizarea companiei să se facă anul acesta: „Am fost împuternicit în această funcţie pentru a urgenta implamentarea planului de management. Ţinta este să rentabilizăm compania mai repede decât este prevăzut în planul de management, adică sfârşitul anului 2015. Nu există nicio şansă pentru rentabilizarea companiei în acest an, însă sperăm să se întâmple la sfârşitul anului viitor”.


Tarom a încheiat primul semestru din acest an cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administraţie în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 şi 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane ei.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: