7 martie, 2022

Interconectorul dintre gazoductele din Grecia și Bulgaria va fi gata cel târziu până la sfârșitul anului și România va putea primi gaze naturale lichefiate din SUA, potrivit premierului Nicolae Ciucă.

„Deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria se va întâmpla în luna iunie, urmând ca, cel mai devreme, în octombrie, cel mai târziu către finele anului, (…) să avem posibilitatea să putem folosi gaz lichefiat care poate fi injectat prin terminalul de la Alexandroupolis”, a spus Nicolae Ciucă la DigiTV.

Întrebat dacă asta înseamnă că România va reuşi să folosească gaz lichefiat american, premierul a răspuns: „Sigur că da, în toamnă, sau cel mai târziu la sfârşitul acestui an”.


Finalizarea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, mult întârziată de partea bulgară, este un motiv de dispută dintre operatorii sistemelor de gaze dintre România și Bulgaria. România nu poate beneficia de gazele din zona caspică, venite prin gazoductul Transanatolian TANAP.

În plus, gazoductul pan-european BRUA este practic inutil, cel puțin până când vor fi pompate primele volume semnificative din Marea Neagră.

Exploatarea zăcământului Neptun Deep depinde de adoptarea de către Parlament a mult așteptatelor modificări ale Legii Offshore, eveniment pe care Nicolae Ciucă îl așteaptă într-o lună, „maxim două”.

„România nu rămâne fără gaze”

„Cu toată responsabilitatea, nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz”, a explicat șeful executivului, care a amintit că România importă aproximativ 20 la sută din necesarul său de gaze, iar în perspectiva imediată acest necesar ar putea veni prin interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria.


Interconectorul Grecia- Bulgaria (IGB) este un gazoduct de 182 km dintre orașul grec Komotini de cel bulgar Stara Zagora. Acesta ar urma să aducă în Bulgaria între 3 și 5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, fie din Azerbaijan fie din Grecia  – gaze lichefiate (LNG), incșlusiv americane de la terminalul din Alexandroupolis.

Proiectul a debutat acum 13 ani.

(Citește și:Cum ratează România șansa de a deveni hub regional pe piața gazelor naturale: TAP se mișcă mai repede decât BRUA”)

„Am avut întâlniri şi discuţii cu premierii ţărilor din regiune, premierul Greciei Mitsotakis a fost la București, cu cel al Bulgariei am discutat la telefon. (..) Cei doi prim-miniștri, și cel al Greciei, și cel al Bulgariei, săptămânal au discuții pentru finalizarea acestui interconector”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Premierul a mai spus că proiectul „este esențial nu numai pentru noi, ci pentru tot ceea ce înseamnă proiecte viitoare în ceea ce privește circuitul gazelor atât pe coridorul vertical, cât şi pe coridorul pe care noi deja l-am realizat pe infrastructura BRUA, care poate de asemenea să ducă gaz pentru celelalte țări din centrul și estul Europei”.

Argument care nu i-a făcut pe bulgari să se grăbească, așa încât s-a speculat că ar prefera oun așlt traseu spre centrul Europei, cel al unui gazoduct prin Serbia spre Ungaria.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: