luni

15 iulie, 2024

15 februarie, 2022

Procesatorul de plăţi electronice Netopia Payments anunță că valoarea totală a tranzacţiilor online a crescut anul trecut cu 55%  faţă de anul precedent, scrie News.ro.

Pentru anul în curs, cel mai utilizat procesator de plăţi electronice din România, Netopia Payments estimează o creştere de cel puţin 35% a operaţiunilor online cu cardul şi de 15% pentru plăţile prin SMS, bazată pe avansul previzionat la nivelul întregii industrii de e-commerce şi pe eforturile de înrolare de noi parteneri comerciali.

Din datele companiei, în 2021, valoarea medie a unei tranzacţii online prin intermediul cardurilor a crescut cu aprox. 12%, ajungând la 240 lei, de la 215 lei în 2020. În topul categoriilor de produse şi servicii pentru care românii au făcut cel mai des plăţi electronice anul trecut s-au numărat: utilităţile, retailul alimentar, IT&C, asigurările și produsele de mobilier.  


În ceea ce priveşte dispozitivele preferate de români pentru a face achiziţiile online, aproape 57% dintre aceştia au optat anul trecut pentru dispozitivele mobile, în timp ce 43% dintre clienţii finali au ales desktop-ul.

Conform reprezentanţilor Netopia Payments, cea mai aglomerată lună din punct de vedere al volumului de tranzacţii procesate în 2021 a fost noiembrie, perioadă în care mare parte a comercianţilor parteneri, din cei 30.000 existenți, au organizat Black Friday. 

Cei mai mulţi comercianţi noi care s-au înrolat în platformă anul trecut au provenit din industria HoReCa, urmată de cei din zona de produse bio şi farmaceutice, tendinţă care s-a menţinut din anul 2020, în contextul pandemiei.  

Obiectivele de business ale companiei pentru anul 2022 includ dezvoltarea unei platforme de administrare pentru comercianţii parteneri unde aceştia vor găsi mai uşor informaţiile şi datele necesare. De asemenea, în această platformă dedicată, Netopia Payments va dezvolta un marketplace unde vor fi introduse constant diverse servicii de tip B2B cu scopul de a-i ajuta pe comercianţii parteneri să-şi eficientizeze afacerile online.


Volumul total de SMS-uri trimise a crescut cu 30%, marcând al doilea an consecutiv în care serviciul web2SMS a depăşit pragul de 300 de milioane de SMS-uri trimise anual.

În topul industriilor care au generat cele mai multe SMS-uri trimise în 2021 continuă să se remarce industria bancară (ce implică şi SMS-urile tranzacţionale), cea de e-commerce, inclusiv companiile de curierat, precum şi industria de marketing.

Potrivit companiei, mesajele de tip SMS sunt deschise în proporţie de 97% în primele 15 minute de la trimitere, ajungând ulterior până la 99%, iar în cazul în care există un link inclus în mesaj, rata acestuia de deschidere este de 23%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: