Liderii sindicatelor din învățământ au ieșit, luni, nemulțumiți de la discuțiile cu Ministerul Muncii, deoarece li s-au acceptat doar corecții salariale echivalente unei creșteri cu 5%. A doua etapă, tot de 5%, a rămas în suspans, Guvernul susținând că nu se știe când ar putea fi oferită. Cel mai devreme, la 1 decembrie 2017. Programul protestelor urmează să fie stabilite după discuțiile cu membrii de sindicat.
„Ministerul Muncii ne-a propus o variantă de 5% de la 1 august 2016, dar este incert al doilea procent, ce se întamplă în 2017. Se pare că Guvernul ar intenționa să ne mai ofere 5% începand cu 1 decembrie 2017. Vom transmite această ofertă colegilor din țară și vom lua o decizie (…) Este foarte probabil ca protestul de miercuri să aibă loc. Este puțin probabil să se amâne”, a declarat Simion Hăncescu, de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Sindicatele doreau corecturi și creșteri care însumau 10%, eventual în două etape, până la 1 ianuarie 2017, cel târziu.
Sâmbătă, Guvernul era dispus să le ofere 10%, dar de la 1 august 2017.
În condițiile acestea, miercuri, 1 iunie, sindicaliștii din educație vor protesta la Cotroceni.
Sindicatele din Educatie sunt nemultumite de felul in care Guvernul trateaza negocierile pentru grila de salarizare si atentioneaza ca multi profesori vor refuza sa faca parte din comisiile de organizare a examenului de bacalaureat.
Sunt luate în discuție însă și forme mai radicale de protest, precum bloacrea examenelor.
Simion Hăncescu a declarat la ieșirea de la negocierile de luni că există profesori care au propuse blocarea examenului, de exmplu a bacalaureatului:
„Să știți că nu este nevoie decât de câteva sute. Două, trei sute de profesori care să spună că nu mai participă la bacalaureat și să dea tot examenul peste cap. Nu asta vrem. Dar ni se pare că acest guvern ne ia în bășcălie”, a declarat liderul FSLI.
Guvernul a prezentat pe 17 mai Ordonanța salarizării, care cuprinde corecții minime în sistemul bugetar, cu excepția administrației publice centrale și sănătății.
Doar în domeniul sănătății sunt prevăzute corecții pe verticală și orizontală, fiind singurul sector unde grilele vor fi reglate integral.
Aplicarea acestei OUG este de 2,3 miliarde de lei, în 2017.