2 februarie, 2016

Part-DV-DV2186377-1-1-1Organizația Națiunilor Unite a anunțat demararea oficială a discuțiilor de pace pentru Siria și a cerut marilor puteri, luni, să ajungă la un acord de încetarea a focului. Solicitarea a venit în aceeași zi în care forțele armate fidele regimului Assad, sprijinite de aviația rusă, au lansat o ofensivă puternică în nordul localității Aleppo.

Tot luni, președintele Vladimir Putin a fost acuzat de ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, că sabotează eforturile internaționale de stopare a războiului civil din Siria, Rusia bombardând în continuare grupările care se opun Statului Islamic cu scopul de a asigura liniștea regimului lui Bashar al-Assad.

Potrivit Reuters, trupele guvernamentale și aliații lor au cucerit luni teritoriile din apropierea orașului Aleppo și bombardează în prezent o importantă rută de aprovizionare utilizată de opoziția siriană. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului afirmă că ofensiva împotriva opozanților regimului s-a derulat cu sprijin aerian masiv al aviației ruse, în ciuda promisiunilor făcute de guvernul sirian că, cel puțin pe perioada negocierilor de pace, se va concentra în special pe lovituri împotriva Statului Islamic.


Opoziția siriană a anunțat că va boicota negocierile de pace de la Geneva dacă guvernul nu încetează bombardamentele și dacă nu ridică asediul asupra orașelor controlate de forțele de opoziție.

”Suntem aici pentru cîteva zile, să fie foarte clar. Dacă nimic nu se schimbă în teren, în Siria, vom pleca, Nu suntem aici doar pentru negocieri, în primul rând suntem aici pentru a vedea intențiile guvernului sirian”, a afirmat la sosirea la Geneva, luni, Monzer Makhous, membru al Comitetului de negociatori ai opoziției din Siria.

peace-talks_2798579b
Geneva, prima zi a negocierilor de pace pentru Siria

Delegația opoziției siriene a avut luni o întrevedere de 2 ore cu emisarul ONU Staffan de Mistura, care a anunțat că discuția a reprezentat startul oficial al negocierilor de pace.

În acest moment, a afirmat Staffan de Mistura, ”a fost transmis un mesaj: pe fondul deschiderii efective a negocierilor, în paralel ar trebui să înceapă dezbateri serioase în privința unui acord de încetare a focului.”


Reuniunea de la Geneva marchează prima încercare din ultimii doi ani de negociere a încheierii unui conflict în care au fost atrase puteri regionale și mondiale, conflict care a făcut până în prezent mai mult de 250.000 de victime și care a generat exodul din regiune a 10 milioane de oameni.

De precizat că un înalt oficial american a vizitat săptămâna trecută nordul Siriei- un teritoriu controlat de luptătorii kurzi cu ajutorul suportului aerian furnizat de Statele Unite.

Delegația opoziției siriene a acceptat să plece la Geneva săptămâna trecută, vineri, după ce a anunțat că a primit garanția guvernului că acesta nu va modifica linia frontului.

Opoziția a aflat luni că promisiunea nu este respectată și că trupele guvernamentale, împreună cu forțe militare iraniene, au pornit ofensiva în vestul Siriei.

Unul dintre comandanții militari ai opoziței, Ahmed al-Seoud, a declarat Reuters că Armata Liberă Siriană a fost nevoită să trimită întăriri în zona Bashkoy după o serie de bombardamente efectuate de Rusia în cursul zilei de luni.

Luptele au generat un nou exod în regiune, o organizație umanitară din Turcia anunțând că peste 3.600 de persoane, care fug din fața trupelor guvernamentale, au ajuns în provincia Latakia cu intenția de a trece granița în Turcia.

ONU a anunțat luni că guvernul sirian a acceptat ”în principiu” solicitarea organizației de a permite accesul convoaielor umanitare în localitățile Madaya, al-Foua și Kefraya, aflate sub controlul opoziției și asediate de trupele regimului Assad.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: