luni

29 aprilie, 2024

20 martie, 2022

Rusia și Ucraina și-ar apropia pozițiile de negociere privind cele patru puncte critice ale negocierilor, potrivit ministrului turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, și a purtătorului de cuvânt al Președinției Turciei, Ibrahim Kalin.

Punctele critice sunt neutralitatea Ucrainei și renunțarea acesteia de a mai adera la NATO, demilitarizarea Ucrainei numită de Rusia „de-nazificare” (termen respins de Ucraina) și protejarea folosirii limbii ruse, potrivit purtătorului de cuvânt al Președinției Turciei.

Sunt speranţe pentru o încetare a focului dacă cele două părţi nu vor da înapoi de la progresele de până acum ale negocierilor, a spus ministrul turc de Externe, citat de Reuters.


Turcia, membră NATO, și-a asumat rolul de mediator vrea să păstreze relații bune cu ambele țări.

Încetarea focului, numai după un tête-à-tête Zelenski-Putin

Ibrahim Kalin a adăugat că o încetare a focului ar putea fi agreată numai la o întâlnire dintre președinții Volodimir Zelenski li Vladimir Putin.

Vladimir Putin este, însă, nemulțumit că nu sunt suficient de apropiate pozițiile celor două părți privind „problemele strategice” Crimeea și Donbas, pentru ca întâlnirea să poată avea loc – potrivit lui Ibrahim Kalin.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, s-a deplasat în Rusia şi Ucraina săptămâna trecută pentru a se întâlni separat cu omologii săi Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, după ce o întâlnire a acestora din Antalia a rămas fără rezultate.


Rusia a anexat peninsula Crimeea de Ucraina în 2014, iar regiunea industrială Donbas din estul țării a intrat sub controlul forțelor separatiste susținute de Rusia.

Medierea Turciei

Turcia, membră NATO, are graniță maritimă cu Ucraina și Rusia în Marea Neagră, are relații bune cu ambele. Și-a asumat rolul de mediator, arătându-se favorabilă când Rusiei, când Ucrainei în situații diferite.

Și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, dar s-a opus sancțiunilor occidentale de amploare impuse Moscovei din cauza invaziei.

Turcia are legături strânse cu Rusia în materie de energie, apărare și comerț și se bazează foarte mult pe turiștii ruși, dar a înfuriat Moscova când a vândut drone Ucrainei.

Se opune, de asemenea, politicii rusești în Siria și Libia, precum și anexării Crimeei de către Moscova.

Președintele Tayyip Erdogan a spus în mod repetat că Turcia nu își va abandona relațiile cu Rusia sau Ucraina, declarând că capacitatea Ankarei de a vorbi cu ambele părți este un avantaj.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: