joi

18 aprilie, 2024

24 februarie, 2016

mineriNegocierile purtate în noaptea de marți spre miercuri cu minerii de la Lonea și Vulcan nu au dus la încetarea protestului, dar i-au convins pe 60 dintre  cei blocați în subteran să renunțe la această formă de protest declanșată luni.

Alți cel puțin 40 de mineri refuză să iasă din subteran, nemulțumiți de intrarea în insolvență a Combinatului Energetic Hunedoara, potrivit Agerpres.

O delegație formată din reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), sindicate, prefectul județului și administratorul special al CEH a negociat în noaptea de marți spre miercuri, în subteran, cu minerii care s-au blocat luni. Oficialii nu au reușit să-i convingă pe mineri să renunțe la proteste, astfel încât acesta nu încetează, deocamdată.

Insolvența


Tribunalul Hunedoara a acceptat pe 7 ianuarie intrarea în insolvență a Complexului Energetic Oltenia. Fiind vorba de solicitarea companiei, aceasta a putut desemna administratorul judiciar. Firma care se va ocupa de reorganizare este GMC SPRL Craiova, și nu Euro Insol, a lui Remus Borza, așa cum s-a speculat.

FMI dorea lichidarea CEH, din cauza datoriilor care se cifrează acum la peste 1,5 miliarde de euro, dacă se pun la socoteală și datoriile șterse.

În 2012, România a cerut aprobarea FMI și CE pentru ștergerea unor datorii ale CE Hunedoara în vederea restructurării. Acceptul a fost primit, complexului energetic i s-au șters, și în 2012, datorii de 4,8 miliarde lei, dar restructurarea nu s-a produs.

Iar de atunci încoace, ajutoarele de stat și datoriile au trecut bine de jumătatea de miliard de euro.


CA a hotărât pe 29 decembrie 2015 intrarea în insolvență.

„Decizia de intrare voluntară în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara aparține Consiliului de Administrație al societății și a fost luată după o analiză complexă a situaţiei companiei. Sunt optimist în ceea ce privește situația Complexului Energetic Hunedoara, având în vedere că factorii de conducere au cerut protecția judiciară, în baza legii insolvenței. Această decizie evită pierderea locurilor de muncă, în urma unui posibil faliment, și oferă un răgaz în raport cu creditorii, pentru pregătirea unui plan de redresare. Această protecție este  necesară pentru a repune compania pe drumul corect”, declara ministrul Victor Grigorescu  pentru cursdeguevrnare.ro

În cazul unui faliment și-ar fi pierdut locurile de muncă nu doar cei 6.257 de angajați ai CEH, ci și alți cel puțin 20.000 de salariați de la societățile afectate de întreruperea activității companiei sau de imposibilitatea de a-și recupera datoriile.

Soluția a fost luată după mai multe luni de amânări determinate de presiunea angajaților speriați că insolvența va duce la falimentul companiei.

Ministrul Energiei: Cărbunele își are locul lui în securitatea energetică a României

Ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, le-a transmis marți un mesaj minerilor care protestează în Valea Jiului, spunând că autoritățile nu intenționează închiderea minelor, iar soluția insolvenței voluntare de la CEH a fost aleasă pentru evitarea falimentului.

El a explicat că a preluat complexul energetic fără niciun ban în cont, cu un titluri executorii în valoare de zeci de milioane de lei și cu circa 30 de cereri de intrare în insolvență.

„În decembrie nu aveam din ce plăti salarii și eram pe cale să condamnăm la frig toată Valea Jiului și la sărăcie pe toți cei care muncesc în mină sau în termocentrale. Cu eforturi deosebite, atât din partea ministerului, din partea societății și mai ales a oamenilor care muncesc la Hunedoara, aproape am trecut iarna, am plătit fiecare leu pe care îl datoram angajaților și am stabilizat situația financiară, în ciuda tuturor obstacolelor intervenite la nivel local sau central”, adeclarat Vlad Grigorescu.

Ministrul le-a mai transmis minerilor că nu trebuie să mai spere la soluții politice, fiindcă acestea nu rezolvă nimic:

„Nu există astăzi o soluție politică pentru situația critică de la CEH. Singura soluție care poate salva Complexul de la dispariție este munca și seriozitatea. Oricine vă spune că se poate altfel, vă minte. Orice alt drum este un drum spre falimentul Complexului, care trage după el întreaga Valea Jiului. Nu am niciun interes politic, nu îmi doresc să fac parte din niciun joc ascuns. Cei care vorbesc despre închiderea mineritului în România o fac cu rea voință. Cărbunele românesc își are deja locul său în securitatea noastră energetică”, a mai spus Vlad Grigorescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: