Mutarea contribuţiilor: problemele ei ascunse și mitologia oficială

Discuţia privind mutarea contribuţiilor plătite din salariu de la sistemul actual, parţial la angajat şi parţial la angajator, integral pe seama salariatului are conotaţii mult mai largi şi puţin discutate public.

Hai să dăm doar două exemple, dintre care primul afectează pe ascuns venitul salariatului iar cel de al doilea, pentru simetrie şi conformitate, costurile angajatorului. Ambii aflaţi pe post de contribuabili la bugetul statului făcător şi schimbător de legi în căutare de mai mulţi bani la buget. De fapt scopul întregii operaţiuni de modificare a plăţii taxelor.

1.Deducerea personală de 300 de lei sub un nivel al venitului brut de 1.500 de lei s-ar reduce, prin creşterea brutului la cele 1.750 de lei anunţate de ministrul muncii, la fostul cuantum de 250 de lei, ceea ce ar afecta negativ venitul net. Aparent doar beneficiar prin scăderea de la 16% la 10% a cotei de impozit pe venit. Evident, cu cât salariile vor fi mai mari, efectul de diminuare a deducerii personale se va majora iar netul va fi şi mai afectat.

Dar limitele de aplicare a deducerii personale ( regresive, apropo de ce regresive şi nu fixe ?) se vor păstra între 1.500 de lei şi 3.000 de lei, în pofida creşterii salariilor din ultimii zece ani ( limita de 3.000 de lei atunci a fost fixată) ?

2. Cum rămâne cu cei 0,85% din brut aplicaţi pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale ( prescurtat FNUASS), cu fondul de risc şi accidente de 0,4% şi cu fondul de creanţe salariale (0,25% din Brut) ? În total, 32 de lei (12 lei + 6 lei + 4 lei) plătiţi acum de angajator, în afara mult mai cunoscutelor contribuţii pentru pensii (15,8% pentru condiţii normale), sănătate (5,2%) şi şomaj (0,5%). Care vor fi cotele „uitate” în debaterea publică şi se vor aplica ele la noul brut majorat, cu consecinţele de rigoare în privinţa creşterii costurilor salariale ?

Pentru cine nu doreşte să fie luat de fraier prin modul de prezentare televizionistic, de o parte sau de alta, după cum o cer poziţia politică şi temerile sindicale, hai să facem puţină ordine în câteva afirmaţii, lăsându-vă apoi plăcerea de a decide singuri cam ce se va putea întâmpla în realitate.

Aşadar, diminuarea de la 39,25% la 35% a contribuţiilor totale achitate către buget pe munca depusă este o glumă mai mult sau mai puţin bună. Asta pentru că 35% din eventualul nou brut de referinţă de 1.750 de lei înseamnă 612 lei impozit faţă de 39,25% din actualul minim brut de referinţă de 1.450 lei, care înseamnă doar 569 lei impozit. Sau 43 de lei mai puţin pe cap de salariat la minim pe economie.

Cum îi rămâne însă neatins netul salariatului ? Prin scăderea cotei de impozitare de la 16% la 10%, statul va lua mai puţin la impozitul pe venit ( cam ) cât va lua în plus la contribuţiile ( pentru neplata integral a cărora care va trimite privaţii angajatori sub incidenţa legii penale). Aşadar, este perfect posibil ca salariatul să nu piardă nimic pe net ( câţiva lei în plus sau în minus nu vor face o diferenţă reală).

Totuşi, poanta cu creşterea pensiilor viitoare prin creşterea contribuţiilor NU ţine. Deşi sumele strânse de stat vor fi mai mari, ele vor fi la fel de ”mai mari” pentru toţi salariaţii, adică nu se va modifica raportul dintre aceştia, respectiv punctajul luat în calcul la stabilirea pensiei. Care se face după punctaj şi nu după contribuţie, dar acesta este un subiect separat, care merită un spaţiu dedicat aparte.

De fapt, toată manevra urmăreşte creşterea sumelor încasate la bugetul pensiilor recent majorate hazardat, oricum nesustenabile pe termen mediu şi lung. Simultan, s-ar reduce subvenţiile de la bugetul de stat, care oricum va pierde pe partea de impozit pe venit, ceea ce nu va îmbunătăţi rezultatul de deficit public, care se duce hotărât peste nivelul permis de 3% din PIB.

Dar cea mai drăguţă chestiune, pe care pare a nu fi observat-o aproape nimeni, este scăderea GENERALIZATĂ a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Care va favoriza masiv pe cei cu veniturile cele mai ridicate şi va accentua discrepanţa record din UE între cei mai bogaţi şi cei mai săraci la nivel naţional. Unde deţinem recordul cu un fuminant raport de 8,2, cam dublu faţă de media europeană.

Poate că, în loc de măsuri pentru ”optimizarea” bugetului printr-un curios amestec de stânga – dreapta, care să aducă voturile mulţimii în beneficiul unui grup restrâns ( sună a America de Sud, nu ?), ar fi mai util să se majoreze, în beneficiul clasei mijlocii ( dacă vă mai amitiţi la ce se referă sintagma ) şi după model european, cotele standard de impozitare, SIMULTAN cu introducerea unor deduceri mai consistente şi justificate.

Pare contraintuitiv şi poate sună ca naiba în plan politic să creşti impozitele la nivel declarativ ( dacă tot îţi iei angajamente sociale fără să ai apriori şi banii necesari) dar lăsarea unor deduceri GENERALIZATE semnificative ar fi în beneficiul celor care obţin venituri mici şi medii şi al capacităţii statului de a întreprinde politici sociale prin politici fiscale adecvate. Potrivit cărora să se ajungă la COTE EFECTIVE DE IMPOZITARE gen 10% doar pentru cei care au nevoie sau ajută efectiv la creşterea economică.