Digitalizarea în România traversează o perioadă aparent fastă: doar în PNRR componenta de digitalizare are o alocare de 21% din totalul fondurilor alocate- asta înseamnă, teoretic, cam 5 miliarde de euro.
La care se adaugă, spunea marți Marian Dobrilă, președinte al Coaliției Pro-Impact și Director general TDP, la conferința CursDeGuvernare pe digitalizare, cam 10% din fondurile structurale și fondurile pentru agricultură alocate României în exercițiul financiar 2021-2027, bani care se duc tot în direcția digitalizării. Asta înseamnă în total cam 8 miliarde euro. bani care ar putea să remodeleze toate relațiile – cetățeni, economie, administrație.
În fața absorbției acestei sume colosale stau însă grămadă de probleme, semnalate în special de doi intre participanții la conferința organizată la ASE, Mihai Matei – președinte al ANIS, Mihai Jurcă – citymanagerul Oradei și Marian Dobrilă. Chestiunile semnalate, în cele ce urmează.
Dar mai întâi, problema cea mai mare, care transpare din declarațiile Mihai Jurcă, citymanagerului Oradei : ”Noi ne-am atins limitele dincolo de care se mai poate avansa în digitalizare în plan local. Avem nevoie acum ca un organism central să stabilească un schelet al arhitecturii de sistem în standardizarea bazelor de date sau prevederi legate de interoperabilitate”.
Problema de fond a digitalizării României: lipsa interoperabilității între bazele de date. ”Administrația locală și-a atins limitele”
Marea problemă a României este că digitalizare reală se va întâmpla când va exista cloud guvernamental și interoperabilitatea bazelor de date: multe administrații locale și-au creat platformele, au trecut online tot ce se putea trece în plan local, dar s-au izbit de un zid: cel al lipsei de interoperabilitate a bazelor de date.
”Din punctul meu de vedere, digitalizarea are nevoie de scală, de dimensiune mare pentru a putea avea impact. Viziunea strategică trebuie să fie concentrată într-un singur loc. Am văzut exemple de bună practică în alte țări- Estonia, Finlanda, Marea Britanie etc. Peste tot am găsit un singur punct de contact, un singur punct care să emită strategii, să stabilească standarde, arhitecturi de sistem și acestea să fie aplicabile apoi tuturor autorităților locale sau centrale”, spune Mihai Jurca, citymanagerul Oradei.
Despre toate acestea se vorbește de ani și se face prea puțin. Avem o lege a interoperabilității pe care autoritățile locale, o spune chiar președintele Comisiei de specialitate din Camera Deputaților, nu prea vor să o aplice.
Iar autoritatea centrală, în loc să impună respectarea legii, lasă Parlamentul ”să vină cu legislație, să forțăm digitalizarea”. Asta nu face altceva decât să amâne esența digitalizării – debirocratizarea.
Industriei IT îi lipsește capacitatea de a acoperi nevoile
În acest moment, spune Mihai Matei, industria românească de IT nu are capacitatea pentru a acoperi toată nevoia de digitalizare.
”Dacă ne uităm la piața locală, industria de software și servicii este în momentul ăsta preponderent una de servicii. Nu avem foarte multe produse și n-avem investiții foarte mari în produse.
Produsele locale pe care industria le dezvoltă nu sunt rezultatul unui sistem, nu este un rezultat sistemic, ci e mai curând întâmplător. Pentru a avea un sistem care dezvoltă produse, ai nevoie de mai multe lucruri dintre care două sunt esențiale: o piață locală care să consume produsele respective și ai nevoie de capital de risc”, spune Mihai Matei.
Or ambele sunt deficitare în România: piața locală a apărut relativ curând, în pandemie, dar mai ales după aprobarea PNRR, în 2021. Industria nu a avut suficient timp să facă translația de la servicii – tradiționalele contracte pentru scoatere de bug-uri din programele altora – la produse proprii.
Iar cei care au reușit să facă asta încă nu penetrează piața încă închisă a furnizorilor ”agreați”, piață creată în epoca de glorie a Teamnet, Siveco, HP Romania.
Iar piața autohtonă de capital de risc, arată o analiză Deloitte, este cea mai puțin dezvoltată din Europa Centrală și de Est, regiune care oricum se află în urma vestului european.
Banii vin prin PNRR și pleacă în economiile altora
Cu alte cuvinte, o parte importantă a fondurilor de digitalizare alocate României se duce pe achiziții externe.
Marian Dobrilă:
”În acest moment, în majoritatea domeniilor de impact, investițiile în fonduri europene pleacă construind industriile altora, societățile altora. Pleacă cu prea multă larghețe.
În acest moment, o tehnologie medicală pe care o cumpărăm din fonduri europene intră în România cu adaos de 3-400%. Cumpărăm mult profit, pe care am putea să îl facem noi. Forța de muncă străină e din ce în ce mai multă, e folosită în proiecte europene- ceea ce e un lucru bun, că n-ar avea cine să muncească – dar banii pleacă. Tehnologia și producția e prea puțin românească, profiturile sunt prea puțin în România”.
Principalul obstacol: achiziții publice care durează minim 5 ani, poate chiar 10
Președintele ANIS a descris cum se întâmplă în momentul ăsta o achiziție în sistemul public:
- ”Să zicem că suntem în momentul T zero, în care instituția publică conștientizează o nevoie. După ce o conștientizează, urmează înțelegerea mai bună a nevoii și identificarea finanțării. De multe ori, pentru identificarea finanțării ne uităm după fonduri europene, foarte multe axe, și începe documentarea unui proiect de fonduri europene. Într-un caz bun, asta durează un an sau doi.
- După care urmează procesul de achiziție, prin care, de obicei, instituția, își contractează un consultant, care să-i scrie un caiet de sarcini pentru o viitoare achiziție de implementare. Așa funcționează lucrurile în momentul de față.
- Urmează proiectul de consultanță în care un furnizor vine și, în esență, documentează o nevoie deja documentată anterior, și face un caiet de sarcini.
- După care urmează un alt proiect de achiziție în care se contractează furnizorul soluției documentată de consultantul de mai devreme și după care urmează dezvoltarea.
- Într-un caz optimist, acest proces durează un minim de cinci ani de la momentul identificării nevoii până la momentul în care o soluție este în producție. Și cred că sunt destul de pozitiv și de optimist când spun cinci ani. Mai curând există și cazuri de șapte ani, și cazuri în care a durat de 10 ani”.
”Pentru noi ca societate, asta înseamnă că noi astăzi vedem soluții pentru nevoile de acum 10 ani. Nicăieri în mediul privat nu se întâmplă chestia asta. Am da faliment”, spune Mihai Matei.
Ai crede că e o exagerare, dar nu e. Avem exemplul clasic al sistemului informatic al Casei Naționale de Sănătate, care a înghițit, și încă înghite, zeci, sute de milioane de euro. De la ideea ( 2002) la implementare au trecut mai mult de 10 ani, cardul de sănătate devenind obligatoriu din 2015.
A rezultat ceea ce astăzi vedem – și plătim – cu toții: un sistem prost, aproape nefuncțional, grevat de mari carențe inclusiv de integritate.
Achiziții publice cu un ochi la DNA = birocrație
Merită să ne uităm la cauze, de ce se întâmplă asta.
MIhai Matei explică: ”De prin anii 90 noi am avut un istoric destul de tumultuos al achizițiilor publice, în special în sectorul IT. Am avut suficiente cazuri de sisteme care au fost implementate, n-au mers, unele – Doamne ajută – sunt îngropate, altele nici acuma nu sunt.Noi ca stat, văzând acest istoric, am birocratizat achizițiile.
Am zis, domnule, trebuie să ne protejăm de modul ăsta în care se fac achizițiile și trebuie să facem legea și mai rigidă, să birocratizăm mai mult. Rezultatul este că, evident, chestia asta nu funcționează. Ce am făcut de fapt a fost să distrugem și mai tare încrederea în societate. Am blocat achizițiile care ar fi trebuit să se întâmple corect, în timp ce, nu știu în ce măsură am redus achizițiile care nu se întâmplă în mod corect. Am experiența unor achiziții internaționale și nicăieri nu există rigiditatea asta și birocrația asta cum există în România”.
Ce e de făcut? Opinia lui Mihai Matei: ”Trebuie să flexibilizăm legea și să ne îndepărtăm de această birocrație inutilă. Trebuie să dăm voie instituțiilor să aibă planificare anuală de buget. În momentul ăsta achiziționăm un produs după nevoile de acum cinci ani și stop – joc. Nu mai există bugete pentru a-l schimba, nu mai există instrumente pentru a-l modifica.
Digitalizarea nu funcționează ca un sistem one shot, am făcut achiziția și gata. Trebuie să avem o perspectivă de produs, trebuie să avem echipe care se uită constant la acel sistem și care, tot constant, îl optimizează”.
Marian Dobrilă confirmă birocrația exacerbată. ”Calitatea accesului la fonduri a fost mizerabilă. Fondurile de digitalizare au întârziat cu anii. Am avut versiuni succesive de ghiduri, antreprenorii și-au făcut proiecte și, ca să citez un coleg pe care l-am sunat să îl întreb cum e cu digitalizarea, mi-a spus că tocmai a primit aprobare pe un proiect pe care și uitase că l-a depus”.
Și el spune fără echivoc: ”Trebuie să accelerăm procesele de absorbție, de absorbție de calitate, a fondurilor europene”.
Birocrația excesivă întârzie procesul de absorbție
Un accent trebuie pus neapărat pe timp, afirmă Marian Dobrilă: ”Pare că e deja târziu. Nu e neapărat, programele regionale abia acum încep. Dar POCIDIF a început și n-a început- sunt foarte multe programe întârziate. PNRR abia a semnat contracte de finanțare pentru anumiți beneficiari iar sesiunea de digitalizare pentru proiecte mari e în plină desfășurtare după 3 ani și jumătate de la primul anunț”.
***
