vineri

26 aprilie, 2024

12 februarie, 2019

Dobânzile la credite nu au cum să fie mai mici dacă nu scad deficitul bugetar, deficitul extern și inflația, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), în cadrul audierilor de marți, din Parlament.

”Trebuie să reducem deficitele. Sunteți cu bugetul în față (acesta este discutat în comisii, marți, n.r.). Duceți deficitul la 1%. Noi suntem economiști și trebuie să spunem ce se poate și ce nu. NU putem duce ROBOR în jos fără să ducem inflația și deficitele în jos”, a precizat Isărescu.


După care a adăugat: ”dvs. vedeți dobânzile ca pe o cauză. Eu vă spun că e un efect”.

Guvernatorul BNR a reiterat faptul că ROBOR, indicator de care sunt ancorate majoritatea dobânzilor variabile din contractele de credit ale populației, nu este manipulat. Deși formula de calcul a acestuia ar putea fi schimbată, modificările nu ar oferi nicio garanție că nivelul indicelui va scădea, a mai punctat el.

”ROBOR, ca dobândă de pe piața monetară interbancară, nu poate fi stabilit decât între bănci, prin înțelegerea între bănci. De ce nu este de tip cartelar? Pentru că există un culoar al dobânzii în jurul dobânzii de politică monetară (…) ROBOR nu se plimbă decât între 1,5% și 3,5%”, a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a precizat că România se numără printre singurele trei țări din Europa în care fixing-ul se bazează pe cotații ferme, ceea ce reduce riscul de ”cartelizare” a instituțiilor financiare cu scopul manipulării indicatorului.

(Citiți și: ””Banchetul de Centenar s-a terminat – urmează nota de plată”: Sumarul numărului 99 al CRONICILOR Curs de Guvernare”)


”Spunem că nivelul fixingului este corect pentru că România este una dintre singurele trei țări din Europa în care fixingul se bazează pe cotații. Fiecare bancă cotează și pe stânga și pe dreapta, este și vânzător și cumpărător (…) Garantez în fața dvs. că (ROBOR, n.r.) nu este manipulat”, a precizat Mugur Isărescu.

El a adăugat că acest indicator al pieței monetare interbancare a existat, sub o formă sau alta, încă din 1995. Ancorarea creditelor de acest indicator s-a produs în 2010, în urma unei directive europene care a recomandat transparentizarea formulei de calcul a dobânzilor variabile din contractele de credit. Transpunerea în legislația națională s-a produs la inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin OUG 50/2010, cel mai bun proxi găsit la acea dată fiind ROBOR la trei luni.

”De ce s-a luat dobânda la trei luni? Pe considerentul că este mai stabilă. Ea nu arată variația pe care o arată dobânda la o săptămână”, a punctat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a precizat totodată că un grup tehnic format din experți ai BNR și ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP) analizează în acest moment oportunitatea modificării modului de calcul al ROBOR, dar că nu crede că ”se va ajunge la un rezultat mai bun”.

Spre exemplu, calculele BNR arată că dacă s-ar fi folosi media dobânzilor tranzacțiilor efective pe termen scurt, în ianuarie aceasta ar fi fost de 2,2%, față de un ROBOR de 2,9%. ”În februarie nu mai e așa”, a precizat Isărescu. Media dobânzilor se va ridica la 3,4%, față de un ROBOR de 3,1%. ”S-ar putea ca februarie să invalideze ianuarie, deci noi nu putem da această recomandare (de modificare a calcului ROBOR, n.r.)”, a spus guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a explicat în cadrul audierilor din Parlament că nivelul actual al dobânzilor din România sunt o consecință a evoluției inflației, dar și a deficitelor externe, superioare celor din regiune.

Consiliul de Administrație al BNR a fost audiat marți în comisiile economică şi buget ale Senatului. La şedinţă participă şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deşi nu este membru al comisiilor.

Indicii dobânzilor interbancare ROBOR se stabilesc prin procesul de „fixing”, ca medii aritmetice ale cotațiilor ferme la care băncile anunţă că sunt dispuse să împrumute bani pe piața interbancară, după eliminarea extremelor, pentru fiecare din cele opt scadențe (începând cu „a doua zi dimineața” și sfârșind cu „12 luni”). Mediile sunt calculate cu un soft Reuters.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: