joi

28 martie, 2024

2 octombrie, 2019

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită miercuri în plenul Parlamentului și va fi votată sâmbătă, începând cu ora 11:00, au decis Birourile Permanente Reunite.

Decizia a fost luată cu 13 voturi „pentru”. Parlamentarii PNL, ALDE, Pro România și PMP au părăsit ședința birourilor permanente reunite ale Parlamentului când au aflat că PSD insistă ca moțiunea să fie programată pentru vot în week-end.

După plecarea opoziției, în sala de ședințe a intrat unul dintre reprezentanții minorităților naționale, Dragoș Zisopol, cu ajutorul acestuia PSD având o majoritate în Birourile permanente și adoptând calendarul moțiunii.


La finalul ședinței, deputatul Florin Iordache a anunțat că moțiunea de cenzură va fi citită miercuri, la ora 15.00, iar sâmbătă, de la ora 1.00, sunt programete dezbaterile și votul. El a spus că, dacă sâmbătă nu va fi cvorum, atunci va fi convocată o nouă ședință a Birourilor reunite și va fi stabilit un alt calendar.

Decizia este contestată de opoziție, Raluca Turcan afirmând că „PSD se comportă ca în epoca lui Liviu Dragnea”.

„Vom găsi mijloacele procedurale ca moțiunea să treacă”, a asigurat parlamentarul USR Stelian Ion.

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, doi parlamentari PSD şi un deputat independent.


Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură este adoptată prin votul a jumătate plus unu din numărul total al deputaților și senatorilor, respectiv 233 de parlamentari.

Moțiunea se votează la 3 zile de la data când este citită în Parlament.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: