joi

18 iulie, 2024

29 decembrie, 2022

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabileşte măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier, anunță joi Administraţia Prezidenţială.

Noua lege, care instituie un sistem de semnalare automată a contravențiilor, vizează monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice într-un sistem integrat şi reglementează condiţiile în care pot fi utilizate datele colectate astfel.

Actul normativ prevede instituirea Sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, sistem de interes naţional, complementar sistemelor inteligente.


Monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice se realizează prin intermediul sistemelor de transport inteligente, parte integrantă din drum, într-un sistem integrat şi interoperabil.

Sistemul e-SIGUR va semnala:

  • depășirea limitei maxime admise de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum
  • încălcarea interdicţiei sau restricţiei de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare
  • nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului
  • conducerea pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată
  • nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată
  • comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice
  • controlul achitării tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale

Legea bifează 2 jaloane PNRR:
Jalonul nr. 66 (,,Intrarea în vigoare a legislației privind siguranța rutieră – legislație privind monitorizarea, asigurarea respectării sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea normelor de siguranță rutieră”) și Jalonul nr. 67 (,,Echipamente instalate și funcționale pentru a îmbunătăți respectarea limitelor de viteză și a normelor de siguranță rutieră”).

Sistem interconectat cu alte 6 baze de date

Sistemul e-SIGUR va fi dezvoltat astfel încât să asigure interoperabilitatea cu alte sistemele informatice:

  • Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate
  • Registrul naţional de evidenţă a persoanelor
  • Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple
  • Platforma informatică EUCARIS (Tratatul referitor la Sistemul european de informații privind vehiculele și permisele de conducere)
  • Bazele de date ale Poliției Române, privind evidența vehiculelor supuse confiscării, căutate
    potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară
  • Bazele de date a sistemului SIEGMCR – Sistem Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare si
    Control Rovinieta

Cheltuielile pentru dezvoltarea, instalarea, administrarea şi operarea sistemului se asigură de la bugetul de stat, anual.

Operaţionalizarea e-SIGUR se face în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: