Moment de răscruce: Ultimii în UE la angajaţi bugetari, dar lângă Germania ca industrie în VAB. Încotro o luăm?

România figurează pe ultimul loc între statele membre UE la ponderea bugetarilor în forța de muncă totală, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2016. Asta deşi am înregistrat cea mai mare creștere a procentajului lucrătorilor din sectorul public faţă de anul 1995, de la ceva mai mult de 6%, până la 14% anul trecut. Dar asta în raport cu o medie a UE 28 de aproape 24%.

În context, decizia de îngheţare a angajărilor în sectorul public, cu excepţia unor cazuri foarte bine fundamentate, apare ca paradoxală. Mai ales că nu excelăm la numărul de personal medical sau de cadre didactice în raport cu mărimea populaţiei. Majorarea semnificativă a salariilor din sectorul public ar fi utilă, pe de o parte, dar afectează, pe de altă parte, posibilitatea de a face noi angajări.

Grafic – Pondere bugetari UE :

Adevărul este că problema principală nu e că sunt prea mulţi bugetari ci că avem prea puţini salariaţi ( mai precis, plătitori de taxe şi impozite), o productivitate relativ scăzută a celor implicaţi în procesele directe de producţie, plus o remunerare a lor sub media pe economie, fapt atipic pentru Occident.

De reținut efectul penalizator pe total economie a unei productivități relative în prezent în agricultură de numai 40% față de cea din 1995. Simplificat, cei aproximativ 40% din populația ocupată de atunci produceau aproape 20 % din valoarea adăugată brută inclusă în PIB. Acum, cei 25% rămași mai contribuie cu mai puţin de 5% din VAB.

De unde se poate argumenta că a avut loc o creştere de productivitate cu mult mai accentuată în industrie ( cea care dă tonul în întreaga economie) decât în agricultură, urmare a investiţiilor masive în retehnologizare, dar şi că agricultura nu mai poate fi lăsată în afara unor programe intensive de creştere a randamentelor şi de trecere la forme de industrializare locală a producţiei.

Prin contrast, sectorul industrial ( fosta grămadă de fiare vechi blamată pe la începutul anilor `90) ne-a asigurat ( în baza unei tradiţii formate cu mari sacrificii la acel moment, în care am trecut peste opoziţia Moscovei) o poziţionare onorabilă în UE ca şi contribuţie la formarea valorii adăugate brute în economie.

Respectiv, în urma unor state precum cele din Europa Centrală, transformate acum în „atelier al Occidentului” ( Cehia, Slovenia, Slovacia, Ungaria sau Polonia) dar imediat după Germania ( statul occidental care dă tonul în materie de model de dezvoltare la nivelul UE, şi înaintea Bulgariei sau Lituaniei.

Grafic – Ponderea industriei în VAB state UE:

Practic avem o Românie puternic divizată între o industrie mai dezvoltată și mai performantă decât credem noi (nu că nu ar fi loc destul de mai bine) și un sector agricol mai aproape de secolul XIX decât de secolul XXI. Care dă în virtutea mediei rezultate din această dispunere servicii sociale de egală slabă calitate, mai ales pentru cei care desfăşoară o activitate de mare productivitate.

Interesant ar fi să vedem şi cu ce pondere a forţei de muncă pe sector din totalul economiei se obţin aceste rezultate (vom face abstracţie de Irlanda, unde raportarea Eurostat suferă de vicii puternice de raportare a unei producţii mari obţinute în alte state membre la o populaţie şi, implicit, forţă de muncă, reduse), faţă de o medie a UE 28 de 15,3%.

În context, trebuie subliniată importanţa acestui sector economic dezvoltat strategic în vremea economiei planificate, când s-a format şi o forţă de muncă specializată. Rezultatele comunicate de INS arată că aproape 26% din VAB ( cam 175 miliarde lei din 683 miliarde lei în 2016) se obțin cu 21,7% din forța de muncă, cea din industrie.

Ceea ce înseamnă că acest sector-cheie trage prin productivitate și bază mare valoric toată economia după el. Dar şi faptul că, dacă ne uităm nu doar la Germania ci şi la vecinele Ungaria şi Bulgaria, ar mai fi loc de creştere a ponderii în VAB pe actuala structură a economiei. Mai ales câtă vreme productivitatea în sectorul agricol, unde sunt implicaţi şi mai mulţi oameni, este scăzută.

Spinoasa problemă a salariilor românești din industrie: mai mici decât în sectorul bugetar

De observat că TOATE colegele foste socialiste intrate acum în UE au venituri bugetare cu mult mai mari decât noi ca pondere în PIB, au salariile din industrie peste media pe economie și ocupă în sectorul public mai mulți oameni decât avem noi. Oameni pe care îi susținem în cea mai mare măsură, direct sau indirect, prin activitatea depusă în sectorul industrial.

În fine, dar nu în ultimul rând, ar trebui să luăm aminte la un anumit mod de a privi formarea de valoare adăugată brută, mai profitabilă în comerţ şi servicii dar mult mai solidă în industrie. Aici avem de-a face cu abordări net diferite. Deşi banii sunt fungibili, recte se adaugă la aceeaşi cantitate la formarea PIB, nu prea e totuna la nivel calitativ, pentru stabilitatea şi forţa economiei, care se traduc apoi în servicii publice şi nivelul de trai indus de calitatea serviciilor sociale.

(Citiți și: ”Avansul salariului real – o listă a anomaliilor: Administrația urcă cu 44% peste Sănătate, Industria prelucrătoare coboară la sub 90% din media pe economie”)

Adică avem în UE germanii ( care dau tonul pentru ţările foste socialiste din jur) şi ţările nordice, care preferă să vină cu valoare adăugată relativ ridicată la produse industriale şi nu prea se înghesuie să plătească mult în comerţ şi servicii, versus latini (francezi sau spanioli sau italieni, care au tendinţa de a adauga ceva mai puţină valoare la concret şi ceva mai multă la servicii şi în comerţ.

Un fel de cât mai multă pâine versus cât mai mult circ, fenomen foarte bine descris de preţurile de transfer din fotbal. Unde cele mai mari sume se vehiculează în Spania şi Italia dar, de departe rezultatul concretizat în raportul calitate/preţ este mai ridicat în Germania.

Acum, depinde de noi cât vrem să ne creştem calitatea serviciilor oferite de stat pe baza unei economii cu forţă industrială reală şi către ce sistem de joc vrem să ne îndreptăm.