luni

15 iulie, 2024

14 aprilie, 2022

Guvernul a aprobat joi o OUG privind modificări și clarificări în derularea activității medicale postpandemice, de la telemedicină și ambulatoriu, la salarii și drepturi pentru donatorii de sânge, scrie Agerpres.

Consultaţiile la distanţă se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia, scrie Agerpres.

„Investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării; pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate iniţial se suplimentează prin acte adiţionale”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

În scopul asigurării accesului neîntrerupt la tratament al pacienţilor cu afecţiuni oncologice, serviciile medicale spitaliceşti de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, precum şi serviciile de radioterapie cuprinse în programele naţionale de sănătate finanţate de CNAS se acordă gratuit tuturor pacienţilor care au nevoie de aceste tratamente.

Decontarea contravalorii acestora se face de casele de asigurări de sănătate, la nivelul realizat, suplimentând sumele contractate iniţial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiţionale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depăşit nivelul contractat.

În mod similar, în cadrul Programului naţional de supleere a funcţiei renale, finanţat de CNAS, pentru bolnavii care suferă de insuficienţă renală cronică se asigură tratamentul continuu şi gratuit prin decontarea de către casele de asigurări de sănătate a şedinţelor de dializă, la nivelul realizat, suplimentând sumele contractate iniţial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiţionale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depăşit nivelul contractat.

„Până la data de 30 septembrie 2022, casele de asigurări de sănătate contractează cu unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă o sumă echivalentă cu media lunară a sumelor contractate la nivelul casei de asigurări de sănătate respective pentru activitatea anului 2021.

Perioada aprilie-septembrie 2022 reprezintă o etapă de tranziţie în care spitalele au obligaţia de a lua toate măsurile necesare astfel încât activitatea medicală să revină la un nivel cât mai apropiat de anii anteriori pandemiei, inclusiv prin creşterea ponderii cazurilor tratate în regim de spitalizare de zi şi în ambulatoriul de specialitate”, informează Ministerul Sănătăţii.

Proiectul adoptat joi de guvern mai prevede că serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor de Covid-19 şi a complicaţiilor generate de boală se acordă în continuare tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.

„Evaluarea şi tratarea pacienţilor confirmaţi cu SARS-CoV-2 continuă în cadrul centrelor organizate în spitale, unde pacienţii vor beneficia de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistenţei medicale spitaliceşti şi decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.


(…) Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a pacienţilor desfăşurată în cabinetele medicilor de familie se realizează prin fişa de monitorizare a pacientului ce se completează în aplicaţia informatică „Corona-forms”.

În vederea realizării decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii de monitorizare a pacienţilor, datele din fişa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, în mod automat, în forma completată de medicul de familie, din aplicaţia informatică „Corona-forms” în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI)”, susţine MS.

MS mai precizează că, începând cu data de 1 iulie 2022, activitatea de vaccinare împotriva Covid-19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară, în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocaţie de hrană în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziţionează de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităţilor publice locale”, afirmă MS.

Prin această OUG se reglementează o serie de măsuri privind drepturile salariale din domeniul sanitar în cazul persoanelor detaşate, dar şi pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică şi personalului care gestionează focare Covid-19, personalului din structurile de control ale direcţiilor de sănătate publică.

Tot prin actul normativ aprobat joi se actualizează cadrul legal aplicabil donatorilor de sânge, care au dreptul să primească, la fiecare donare, o alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice şi valorice conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: