luni

5 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

13 decembrie, 2017

Modificarea adusă regulamentului Camerei Deputaţilor a fost miercuri publicată în Monitorul Oficial după o oră de la adoptarea acesteia de către plenul Camerei.

Noul regulament poate fi aplicat imediat, deci Opoziția nu va mai putea susține în plen amendamentele la proiectele de modificare a legilor Justiției respinse în comisia specială condusă de fostul ministru Florin Iordache.

În aceste condiții, foarte probabil, modificările la legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi la legea 317/2004 privind funcţionarea CSM vor fi adoptate chiar miercuri.

PNL va ataca la CCR modificarea regulamentului, a anunțat miercuri deputatul Gabriel Andornache.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri cu 176 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR), 88 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR, PMP) şi 3 abţineri modificarea propriului regulament de funcţionare, astfel încât timpii de dezbatere a unui act normativ în acest for să fie reduşi semnificativ.

Cu doar o oră înainte, Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat cu 4 voturi ”pentru” şi 3 voturi ”împotrivă” un raport de admitere a modificărilor propuse la regulament.

Social-democraţii au venit cu ideea modificării regulamentului Camerei Deputaţilor după ce miercurea trecută opoziţia a solicitat vot pe toate amendamentele admise şi respinse la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, ceea ce a făcut ca durata şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor a fie de aproape 13 ore.

Dezbaterile generale asupra modificării regulamentului au fost unele aprinse, opoziţia acuzând PSD, ALDE şi UDMR de practici nedemocratice.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. CLASA POLITICA POST COMUNISM a POLITRUCILOR SEMIDOCTI si MAFIOTI a tarat tara-n KKT, pentru ca nimeni dintre romanii adevarati nu s-au opus ori nu s-au bagat; unul ca-i anchilozat, altul ca e ocupat , altul ca-i speriat, altul ca n-a observat, altul ca a emigrat, unii chiar cu ei s-au dat…..ROMANIA-I DE INGROPAT. Mafia a inghitit PATRIA.
    ALOOO U.E. DE CE NU SUNT SOLUTIONATE NICI DUPA 25 DE ANI DOSARELE “Loviturii de stat din dec 1989″ si CELE ALE MINERIADELOR…..????…..ASTA DEMONSTREAZA CA DE 28 DE ANI IN ROMANIA CONDUCEREA STATULUI ESTE UNA ILEGITIMA.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Portul Constanța are a doua cea mai mare creștere a cantității de mărfuri transferate în 2021, plus 26% față de anul pandemiei 2020, după cea a portului belgian

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: