luni

22 aprilie, 2024

28 ianuarie, 2011

Decizia Tribunalului de a-l aresta, pentru 29 de zile, pe Constantin Nicolescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a declanşat mobilizarea generală a partidului său. În timp ce  preşedintele CJ era spitalizat pentru un posibil atac cerebral pe care l-a suferit când a aflat de decizia de arestare, liderii PSD au trecut la declaraţii împotriva procurorilor şi a DNA, protestul lor manifestându-se şi la Strassbourg.  Acolo, reprezentanţii PSD au părăsit plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, înainte ca preşedintele Băsescu să-şi înceapă discursul.

În ţară, liderii PSD s-au revoltat împotriva deciziei de arestare şi s-au solidarizat cu Constantin Nicolescu. „Suntem un partid de mămăligă dacă nu reacţionăm” – a declarat Adrian Năastase, care crede că se încearcă distrugerea unui fief al PSD.

„Procuratura se comportă într-o manieră abuzivă” – a declarat Ion Iliescu.

„Astea sunt metode staliniste. E posibil să mai fie arestaţi încă doi, încă patru” – spune Marian Vanghelie.

La rândul său, preşedintele partidului, Victor Ponta, a declarat că e posibil ca PSD să îşi ţină şedinţa de luni în faţa sediului DNA, în semn de protest faţă de arestare şi de solidaritate cu Constantin Nicolescu.

Președintele CJ Argeș este anchetat pentru fapte de corupție care vizează în principal modul în care a gestionat aproape un milion de euro fonduri Phare pentru reabilitarea unor școli, lucrări încredințate unor firme aparținând familiei sale, și pentru unele sponsorizări către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, pe care procurorii le consideră suspecte.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Mai tine minte cineva cazul deputatului PSD Gabriel Bivolaru?
    Cel care a fraudat BRD-ul cu echivalentul a cincizeci de milioane de dolari?
    Pe atunci, in timpul anchetei,in semn de solidaritate l-au insotit,la audierile de la Parchetul General,nume sonore din PSD!

    Horia Radu Patapievici scria in Revista 22 din 21 aprilie 2004:”A devenit notorie, ca un simbol al simbiozei intre infractiune si politica, imaginea conducerii PDSR insotindu-l pe Gabriel Bivolaru pe drumul spre Parchetul General: Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Dan Matei Agathon au aratat atunci opiniei publice ca partidul nu isi abandoneaza infractorii.”

    Gestul lor nu a influentat cu nimic mersul Justitiei.

    Bivolaru a fost condamnat la cinci ani de inchisoare si a iesit,inainte de termen, pentru buna purtare, dupa o mie de zile. Acum nu mai vrea sa auda de politica.

    Azi, 27 ianuarie 2011, mare valva pe posturile de televiziune: Presedintele Consiliului judetean Arges, Constantin Nicolescu,acuzat pentru luare de mita, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
    La aflarea vestii, omul face un infract.

    Mi-am adus aminte de atitudinea lui Gigi Becali,cand se afla intr-o situatie oarecum asemanatoare.
    Si cazul de fata a lui Constantin Nicolescu, analizat pe toate fetele,disecat,cu imagini reluate la infinit, o sa-l uitam!

    Atitudinea lui Becali,insa, ramane!

    Mai multe detalii
    http://brasovean2008.blogspot.com/2011/01/arestarea-presedintelui-cj-arges.html

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: