9 mai, 2019

În jur de zece mii de persoane au participat, joi, la mitingul de susținere PSD de la Iași, prezența fiind mult sub cea anunțată inițal de organizatori (40.000 de persoane), simpatizanții social-democraților fiind întâmpinați de sute de protestatari care i-au huiduit.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a spus celor adunați în Piața Unirii din Iași că Traian Băsescu şi Klaus Iohannis au mânat poporul la ură şi dezbinare, dar și că i-au asmuţit pe oameni unii împotriva altora. România are nevoie de patriotism şi de patrioţi, a fost mesajul transmis de Dragnea.

”România are nevoie astăzi nevoie mai mult ca oricât de ceea ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu şi Iohannis, de patriotism şi de patrioţi. Avem cu toţii nevoie de o patrie pentru că ţara noastră a uitat să fie o patrie. Băsescu şi, apoi, Iohannis au mânat acest popor la ură şi dezbinare, i-au asmuţit pe oameni unii împotriva altora, i-au făcut pe români să creadă că sunt de două feluri şi că trebuie să se lupte între ei. O să spun aici şi am să spun răspicat: românii nu sunt de două feluri, nu sunt unii buni şi alţii răi, aşa cum susţine Iohannis. Nimeni nu are dreptul să-i împartă în tabere, să-i învrăjbească. Atât ştiu cei care l-au trimis. Pentru că ei nu înţeleg că românii sunt toţi români”, a declarat liderul PSD.


În acelaşi timp, în mai multe zone ale oraşului s-au adunat peste o mie de protestatari care i-au huiduit pe simpatizanţi, în drumul lor către miting. Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum „PSD, ciuma roşie”, „Slugilor” sau „Afară din Iaşi”. Ei au fost împinși de jandarmi mult în afara perimetrului ocupat de simpatizanții PSD.

La mitingul de la Iași au fost așteptați peste 40.000 de membri și de simpatizanți, însă nu și premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Dăncilă și-a programat pentru joi mai multe vizite de lucru, fiind prezentă în mai multe locuri din Cluj-Napoca, unde a fost întâmpinată de protestatari care au scandat lozinci antiguvernamentale, transmite Agerpres.


În faţa Casei de Cultură a studenţilor, premierul a fost așteptat de circa 200 de protestatari nemulțumiți. De asemenea, când a sosit la Institutul Oncologic şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie a fost aşteptată de peste 100 de persoane, care au scandat, printre altele, „Hoţii”, „Demisia”, „Jos guvernul”, „PSD, ciuma roşie”, „Jandarmeria apără hoţia”. Aici, premierul a intrat în instituție printr-o intrare laterală, alta decît cea principală în fața căreia erau adunați protestatarii.

Mitingul PSD de la Iași a avut loc în aceeași zi în care la Sibiu s-a desfășurat Summit-ul liderilor UE în cadrul căruia s-au trasat liniile generale ale agendei europene pe următorii 5 ani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: